Elevii din Teregova, premiaţi la Parlament


Vineri, 4 iunie, a avut loc la Palatul Parlamentului din Bucureşti înmânarea premiilor câştigătorilor celei de a VI-a ediţii a concursului Eustory – Istoria mea, o competiţie iniţiată de societatea civilă, organizată în 22 de state din Europa, sub egida Asociaţiei Internaţionale EUSTORY. La competiţia desfăşurată în România au participat 389 de tineri născuţi după 1 ianuarie 1990, care au trimis un număr de 198 de lucrări, evaluate de două jurii independente, din care au făcut parte istorici, profesori din învăţământul preuniversitar şi universitar.

În rândul premianţilor de la Parlament a fost prezentă şi echipa elevilor de la Şcoala de Arte şi Meserii Teregova, formată din Vali-Mioara Stoichescu, Sorina-Maria Banda, Simion Bica, Călina-Elena Drăgulescu, Cristina-Alina Ianoşiga, însoţită de profesorul-coordonator Gabriela Bica.

Copiii au fost răsplătiţi cu Premiul al III-lea, pentru lucrarea Dimensiunea muncii în mentalitatea teregoveană (1935-2005). Aceasta a fost rezultatul unei investigaţii de istorie orală, pornind de la obiectivele propuse de organizatori şi de la tema generală a concursului, care s-a numit Lumea muncii: ieri şi azi – profesii, stiluri de viaţă, reprezentări.

Materialul trimis la concurs de elevii teregoveni a cuprins o parte teoretică, dar şi una practică, constând într-o serie de anexe (interviuri, planşe, poze, un CD tematic – Aventura băcioniului, jurnalul de cercetare etc.), care au avut rolul să ilustreze nu doar particularităţile unei comunităţi tradiţionale, precum Teregova, dar şi evoluţia concepţiei despre muncă şi viaţă la mai multe generaţii de localnici.

Premiul obţinut la această ediţie a constat în diplome, bani şi cărţi de istorie, care au fost înmânate în cadrul evenimentului de la Palatul Parlamentului de către Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase.

Gabriela BICA