După 40 de ani


Primăria Caransebeş a demarat lucrările de înlocuire a gardului care împrejmuia Parcul ,,Ioan Dragalina”, gard vechi de aproximativ 40 de ani, care nu mai corespundea cu estetica zonei centrale. Până acum a fost finalizată împrejmuirea parcului şi urmează reabilitarea şi montarea unui gard din fier forjat şi în zona Liceului Pedagogic, pe străzile C.D. Loga şi Ardealului. Amenajarea edilitară va fi apoi executată pe strada Mihai Viteazu, până la intersecţia cu Calea Orşovei, pe ambele părţi.

Licitaţia pentru stabilirea firmei care execută lucrarea a avut loc la sfârşitul anului trecut. (T. Mesner)