Două destine aproape paralele…


Doi băieţi oltenaşi, tineri şi drăgălaşi, născuţi în două localităţi apropiate geografic, unul la Ghelmegioaia, în 1953, celălalt la Moţăţei, în 1960, şi-au luat desăgile în spinare şi, la vârsta de 14 ani, au plecat în lumea largă să-şi facă un rost. Dacă primul dintre ei, Sevastian Iovănescu, s-a oprit la Caransebeş, celălalt, pe numele său Ştefan Iovan, a ajuns la Reşiţa, primele două oraşe ca mărime din judeţul Caraş-Severin, ce-şi pregăteau viitorii specialişti în şcolile profesionale. Şi cum olteanul s-a născut fotbalist, cei doi au cochetat repejor cu două dintre echipele de frunte ale oraşelor respective, acolo unde doreau să-şi pună în valoare talentele native.

Astfel, Ştefan Iovan, strigat de colegi cu numele de alint Fane, a deprins tainele balonului rotund la Gloria Reşiţa, în timp ce Sevastian Iovănescu, nume cam lung de apelat pe terenul de sport, a primit porecla de Bebe de la coechipierii lui de la CFR Caransebeş. Dacă Fane Iovan a fost repede transferat la formaţia-fanion a Reşiţei, cea a rosso-nerilor de la CSMR, Bebe Iovănescu a rămas fidel ceferiştilor, acolo unde a evoluat cu brio între anii 1968-1970. Ştefan Iovan a purtat culorile roş-negru între anii 1977-1980, cu o mică întrerupere, atunci când tinerii valoroşi erau racolaţi la „Luceafărul”. Cei doi talentaţi fotbalişti, deveniţi cărăşeni prin adopţie, au fost remarcaţi de clubul Steaua, care, de-a lungul timpului, va deveni cea mai titrată formaţie de fotbal din România. Astfel, destinele celor doi jucători depistaţi şi crescuţi în Caraş-Severin au fost aceleaşi – Steaua Bucureşti, salturi incredibile, pe care nimeni nu le-ar fi putut concepe la vremea respectivă. Descoperind mina de talente poleite cu aur din Caraş-Severin, cei de la Steaua vor pune mai târziu ochii şi… mâna pe un Basarab Panduru, apoi pe Miodrag Belodedici, acesta din urmă realizând un palmares neegalat de nimeni în România zilelor noastre – două Cupe ale Ligii Campionilor.

Despre cariera lui Fane Iovan nu cred că mai există vreun iubitor al fotbalului să nu fi fost informat, el activând şi în prezent ca un respectat antrenor, după ce a mai jucat în Anglia, apoi, reîntors în ţară, a mai evoluat la Rapid, la Electroputere şi şi-a încheiat cariera la Reşiţa, unde a pus umărul la promovarea rosso-nerilor în Divizia A, în anul 1998.

Lansat la Steaua Bucureşti direct de la CFR Caransebeş, unde a fost remarcat pentru talentul său deosebit, Bebe Iovănescu a îmbrăcat tricoul roş-albastru între anii 1970-1974, ani însă cenuşii pentru formaţia militară, care în acea perioadă nu şi-a adjudecat decât o Cupă a României. Consacrarea definitivă a mijlocaşului transferat din Caraş-Severin a venit însă în perioada de aur a formaţiei FC Argeş Piteşti, când a îmbrăcat mai mereu ca titular tricoul alb-violet, evoluând alături de jucătorul de legendă al României, Prinţul din Trivale, Gâscanul Nicolae Dobrin. Jucând la FC Argeş între anii 1975-1985, cu o scurtă perioadă la FC Scorniceşti, Bebe Iovănescu şi-a adjudecat un titlu de Campion al României, înscriind pentru echipa la care a evoluat 45 de goluri în 236 de meciuri. Rămâne în istoria fotbalului românesc acel meci de pomină Dinamo Bucureşti – FC Argeş Piteşti, scor 3-4, când golul înscris de Dobrin în minutul 90 a dus titlul în Trivale. În acel meci s-a remarcat şi Bebe Iovănescu, care i-a trimis o pasă senzaţională lui Marin Radu II, acesta egalând la 1-1, după ce un alt nume sonor plecat din Caraş-Severin, Dudu Georgescu, deschisese scorul. Acesta va cuceri de două ori „Gheata de Aur”, performanţă contestată însă…

Sevastian Bebe Iovănescu şi-a încheiat activitatea ca jucător la FC Constanţa, acolo unde, după agăţarea ghetelor în cui, a ajuns preşedinte al clubului din Liga a II-a. Din păcate, Sevastian Bebe Iovănescu a încetat din viaţă la 29 martie 2010, în urma unor complicaţii apărute după o operaţie pe cord deschis. Avea doar 56 de ani şi fusese decorat în urmă cu doar un an de Federaţia Română de Fotbal cu Ordinul de Merit în grad de Rubin…

Petru FUCHS