Get Adobe Flash player

Doamna de desen

Oricât aş fi de nervos, de supărat sau de obosit şi de fără chef, o amintire mă face întotdeauna să zâmbesc. Ca să mă fac însă înţeles, trebuie să mă întorc cu ani buni în timp, pe vremea când fiul meu era în clasa a doua. Într-o zi a venit acasă cu caietul de desen şi mi-a băgat sub nas o mâzgălitură care aducea cu ceva între o felie de parizer şi o macara, nu cu mult deosebită de o pictură avangardistă, dar care de fapt trebuia să fie un copil, mi se pare chiar colegul lui de bancă. Şi, chiar dacă am fost profund impresionat de viziunea artistică modernă pe care o arăta la vârsta aceea fragedă, mi-am dat seama că învăţătoarea nu mi-ar fi împărtăşit entuziasmul, aşa că l-am pus să refacă planşa, chiar dacă era seara. Degeaba, că tot un fel de peisaj industrial i-a ieşit, aşa că am luat eu creionul şi, fără să am habar cum arată colegul lui de bancă, i-am închipuit, din câteva linii, un băieţel. Ca să n-o mai lungesc, am să mai spun doar că am înţeles pe loc că nu era vorba de rea-voinţă, ci de faptul că pur şi simplu fiul meu n-avea strop de talent la desen, aşa că, din momentul acela şi până când a terminat clasa a XII-a, eu i-am făcut toate desenele, chit c-a fost vorba de morcovi, vaze cu flori, Hora Unirii, pomi sau de portrete, în tuş, în creion sau în acuarele, încât, printr-a opta, cred că ajunsesem să-mi şi placă treaba asta. La vreun an după ce a terminat şcoala, ne-am întâlnit cu profesoara lui de desen din liceu, care, întrebând şi primind răspuns la ce facultate e băiatul, a fost foarte dezamăgită, pentru că, zicea ea, s-a irosit în felul ăsta un talent artistic autentic. Am zâmbit şi eu şi fiu-miu, şi zâmbesc întotdeauna când îmi amintesc cuvintele doamnei profesoare de desen.

Adevărul e că desenez frumos. O fac simplu, fără efort, şi asta probabil pentru că înclinaţiile mele artistice le bat fără drept de apel pe celelalte, practice. La matematică am fost slab, la chimie habarnist şi la fizică abia am trecut clasa. Dar eram bun la română, la desen şi la muzică. De fapt, aici am vrut să ajung. Am avut întotdeauna o voce plăcută, astfel n-aş fi avut ce să caut în corul şcolii şi nici mai târziu în Radio, şi în plus îmi şi place să cânt. N-o fac prea des fiindcă nu am timp şi nici dispoziţie, pentru că de cele mai multe ori nu-mi văd capul de treburi, dar am simţ muzical, fără discuţie. Îmi şi place muzica şi o ascult ori de câte ori am ocazia, la radio sau la televizor, şi, în virtutea a tot ce am spus până acum, cred că am dreptul să mă pronunţ în privinţa asta.

Nu ştiu câtă lume a observat sau a dat atenţie fenomenului, dar, dacă asculţi o zi întreagă, aşa cum am făcut eu odată mergând cu maşina de dimineaţa până seara, la posturile de radio care se termină cu particula FM, ajungi la concluzia că în 12 ore ai auzit doar vreo 15 melodii. Sunt unele şi-aceleaşi, atâta doar că, de la o oră la alta, li se schimbă ordinea. Ca să nu mai spun că cele 15 melodii sunt cântate de cinci „megastaruri”, câte trei de fiecare. Şi să nu mai spun că toate sunt compuse de Marius Moga. Şi să nu mai spun că toate la un loc n-au valoare nici cât un acord dintr-o piesă a trupelor Holograf, Direcţia 5 sau Voltaj. Şi să nu mai spun că şi la televizor e exact aceeaşi poveste…

Eu le-am botezat, mai în glumă, mai în serios, melodii de unică folosinţă. Exact acum, când scriu, la radio se aude în surdină o fătucă, o vedetă fabricată peste noapte, care – şi n-o spun cu răutate, ci cu tristeţe – behăie ca o capră în difuzor. Cât despre cuvinte, că versuri nu le pot numi, pur şi simplu mă fac să-mi crape obrazul de ruşine că scriu în aceeaşi limbă cu autorul lor.

Mă cunosc bine şi simt că deja m-am enervat. Şi-atunci nu-mi rămâne decât să apelez la veşnica soluţie: cuvintele doamnei de desen.

Adrian CRÂNGANU

Traducere
Slovensky Med
Servicii deratizare Transal Urbis


Servicii Transal Urbis