Get Adobe Flash player

Despre omul trupesc și omul duhovnicesc


„Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu”
Omul trupesc își are toată mintea și intențiile sale îndreptate numai prin dobândirea celor vremelnice, iar cel duhovnicesc tinde totdeauna spre cele veșnice.
Omul trupesc își săvârșește profesia numai pentru câștigul său vremelnic, iar cel duhovnicesc se ostenește spre slava lui Dumnezeu și pentru folosul aproapelui. Omul trupesc, de face ceva vrednic de laudă, își caută răsplata în veacul acesta; iar cel duhovnicesc așteaptă răsplata pentru virtute de la Dumnezeu în veacul viitor. Omul trupesc, chiar de face ceva lăudabil, face aceasta pentru slava deșartă și dobândirea slavei deșarte, iar cel duhovnicesc toată intenția și-o îndreaptă spre slava lui Dumnezeu și în nădejdea vieții veșnice.
Omul trupesc se mândrește și se fălește înaintea tuturor, nu are egal, se pune deasupra tuturor și pe toți îi disprețuiește, iar cel duhovnicesc se smerește înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Mântuitorul Hristos ne spune: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 10,32-33).
Omul trupesc nu suferă să fie disprețuit, iar cel duhovnicesc primește aceasta cu toată inima. Omul trupesc hulește pe cel ce îl hulește, mustră pe cel ce îl mustră, clevetește pe cel ce îl clevetește și îl urăște pe cel ce îl urăște, iar cel duhovnicesc se mângâie când este hulit, rabdă când este prigonit, binecuvintează pe cel ce îl blestemă și face bine celui ce îl urăște.
Omul trupesc nu îl iubește nici pe cel apropiat, iar cel duhovnicesc nici pe vrăjmași nu îi lipsește de dragostea sa. Omul trupesc ține minte răul și caută răzbunare chiar și pentru cea mai mică jignire, iar cel duhovnicesc se roagă și pentru cei ce îi iau viața, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7,60). Omul trupesc se poartă cu viclenie și este lingușitor față de oricine, iar cel duhovnicesc este sincer cu toți.
Omul trupesc fură și răpește avutul altuia, iar cel duhovnicesc și din ceea ce este al său dă celor nevoiași. Omul trupesc este neîmpăcat, iar cel duhovnicesc și „cu cei ce urăsc pacea este în pace”. Omul trupesc își urmează înclinațiile și poftele necurate, iar cel duhovnicesc se sârguiește spre curăție și feciorie. Omul trupesc își folosește totdeauna rațiunea sa pentru câștigul său sau pentru nimicirea aproapelui, iar cel duhovnicesc depune toată strădania pentru zidirea sufletească a fraților săi. Și, de aceea, omul trupesc este dăunător societății, iar cel duhovnicesc este folositor.
Omul trupesc socotește orice păcat a fi nimic, iar cel duhovnicesc fuge, ca de șarpe, de orice păcat, chiar și de cel mai mic. Omul trupesc își pune nădejdea în onoruri, în bogăție, în puterea sa și în protectorii săi, iar cel duhovnicesc își pune nădejdea în ajutorul Celui Preaînalt și în Pronia cea milostivă a Ziditorului său.
Omul trupesc se teme cel mai mult să nu piardă onorurile, bogăția și să nu fie surghiunit, iar cel duhovnicesc se arată gata de toate acestea cu plăcere sau cu toată inima. Omul trupesc nu voiește să se despartă de această lume, iar cel duhovnicesc cu bucurie își dorește să se dezlege de legăturile trupului.
Pentru omul trupesc moartea este cumplită: „moartea păcătoșilor este cumplită”, spune Psalmistul (Psalmul 33,20). Cel trupesc murind vremelnic, moare și veșnic: „căci dorința cărnii este moarte”. Dar cel duhovnicesc prin această moarte ajunge la viața veșnică, pentru că: „dorința duhului este viață și pace” (Romani 8,6).
Ajutoarele întru nevoință împotriva legii trupești sau împotriva trupului sunt următoarele:
– Harul lui Dumnezeu, fără de care nu putem face binele. Mântuitorul Hristos le-a spus Apostolilor: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,4). Harul lui Dumnezeu se cere prin rugăciune fierbinte, deasă și smerită: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide” (Matei 7,7).
– Să ne sârguim a sta împotriva răutății firești și a ne sili spre bine, căci „Împărăția cerurilor se ia prin străduință și cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11,12).
-Buna educație primită în copilărie. Căci de educație depinde toată viața.
– Să cugetăm că pentru încălcarea legii lui Dumnezeu ni se trimite și o pedeapsă vremelnică.
– Să cugetăm și să știm bine că pentru cel ce dorește și se sârguiește nimic nu este greu, căci Dumnezeu cel atotputernic îi ajută pe cei ce doresc și se sârguiesc.
– Să luptăm împotriva păcatului și să avem parte cu Hristos și aici și în veacul viitor în împărăția Lui, fie să ne supunem păcatului și să fim osândiți cu diavolul în vecii vecilor: una din două va fi neapărat.
Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Acum deci lepădați toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră. Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui. Și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce L-a zidit” (Coloseni 2, 8-10).
Pr. Petru PAICA

Traducere