De pe scară, pe… podium


Comandantul „secund” al pompierilor militari din Caransebeş, lt. Cosmin Sorin Ilie, s-a întors cu premiul al III-lea, de la Călărăşi, unde, recent, s-a desfăşurat faza naţională a Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă – ediţia 2012, în cadrul căruia a participat la probele individuale „Scara de fereastră” şi „Pista cu obstacole pe 100 m”.

Merită menţionat faptul că, sub coordonarea ofiţerului premiat, lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin a reuşit să se claseze pe locul al II-lea la faza interjudeţeană a Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă – ediţia 2012, desfăşurată în luna august, în judeţul Mehedinţi.

Lt. Cosmin Sorin Ilie, născut la Lugoj, judeţul Timiş, în 5 august 1977, participă la concursurile pompierilor din anul 1998, de pe când era militar în termen la Compania de Pompieri Lugoj. De-a lungul timpului, ofiţerul a obţinut multiple titluri naţionale şi balcanice şi se mândreşte cu participarea la Campionatul Mondial de la Moscova, din 2002.

Din anul 2010, lt. Cosmin Sorin Ilie ocupă funcţia de locţiitor de comandant în cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş şi participă, alături de camarazii săi caransebeşeni, la numeroase misiuni de stingere a incendiilor şi de sprijinire a comunităţilor afectate de calamităţi. (C. Senco)