Teregova, nume de rezonanţă aparte, compune o străveche vatră carăşeană în Culoarul Cerna-Timiş. A curs şi curge atâta istorie în aceste locuri… Şi drumurile istoriei noastre milenare au curs pe aici, căci urmele lor se mai observă săpate adânc în coline, în pajişti, în pâraie, în felul de a fi al oamenilor, în felul de a ieşi în lume al lor.

Istoria acestei zone coboară în trecut până dincolo de primele semne ale înmuguririi poporului român şi a limbii române. Stau mărturie în acest sens documente înscrise în piatră, în suflet, în cântec, în port şi vorbire, în omenia celor de pe aici. Trecutul a lăsat urme vizibile în viaţa celor peste 5.000 de locuitori ai comunei.

Când vorbeşti despre oamenii aceştia, ai în faţă însăşi simplitatea, gândirea ascuţită, dragostea lor pentru aceste locuri, dorinţa înflăcărată de a-şi schimba statutul în „orăşeni”, dar nicidecum tendinţa de a părăsi tradiţia şi bogăţia sufletească a înaintaşilor. Iată o binefăcătoare împletire, înscrisă temeinic în cadrul perenităţii.

La 2 kilometri de marginea localităţii, spre nord, în locul numit „La Luncă”, la confluenţa Hidegului cu Timişul, se mai pot distinge urmele castrului identificat ipotetic, după Tabula Peutingeriana, cu „AD PANNONIOS”. Sondajele arheologice, efectuate în 1969 şi 2001 de către prof. dr. Adrian Ardeţ de la Muzeul de Graniţă din Caransebeş, însoţit de specialişti din Cluj, au dezvelit laturile de vest şi de sud ale fortificaţiei. Aici a fost cantonată, după anul 130 d.Hr., Cohors VIII RAETORUM, adusă din castrul de la Inlăceni (jud. Harghita) cu scopul de a controla Poarta Orientală.

Cărările şi uliţele comunei se prelungesc cum se prelungeşte privirea peste dealurile ce-şi ridică umerii grei de rod. Uneori, noaptea, urmăream clipele de somn ale acestor oameni. În vară mai ales, aceste clipe sunt tare scurte, mult mai scurte decât în alte anotimpuri. Oamenii de aici cad obosiţi de muncă, iar zorii următoarei dimineţi le dau noi puteri. Ziua este luată de la capăt şi dusă până la căderea amurgului.

Privesc acum această aşezare contemporană. Privesc spre această lume mică şi vie, aşezată între pământ şi cer, cu dealuri şi livezi, cu oameni frumoşi şi harnici, oameni care au învăţat, s-au pregătit şi s-au dăruit timpului. Să exemplificăm doar câţiva: acad. prof. dr. Sorin Comoroşan, dr. ing. Ioan Vela (fost Rector al Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa), ec. dr. Ioan Dragomir (director la Finanţele Publice din Reşiţa şi Caransebeş), ing. Mihai Stepanescu (primarul oraşului Reşiţa), prof. Nistor Iorga, jr. Petru Schinteie (notar public) etc.

Teregova de astăzi înseamnă totodată o puternică vatră spirituală. Două Case naţionale, o Bibliotecă comunală cu peste 9.000 de volume, două Şcoli generale (clasele I-VIII), o Bibliotecă şcolară cu peste 1.500 de volume, trei Grădiniţe de copii, televiziune prin cablu şi studiou local. Am mai putea adăuga o Trezorerie modernă, trei Parohii ortodoxe, Circumscripţie agro-zoo-veterinară, Dispensar medical cu doi medici, Farmacie, unităţi comerciale, brutării, Ocol silvic etc.

Şcoala Generală dispune de profesori şi învăţători, în majoritate cu gradele I şi II, toţi din localitate. Important de amintit este faptul că, de-a lungul anilor, în pregătirea elevilor a contribuit statornicia cadrelor didactice. În comună îşi desfăşoară activitatea peste 50 de intelectuali, care prin activitatea lor scriu cronica de lumină a prezentului acestor locuri.

Undeva în apropierea Gării C.F.R. sau puţin mai departe, spre Domaşnea, unde ţarinile teregovenilor îşi deschid aripile, se află două brutării, a lui Nistor şi a lui Traian Cojocaru (Ulpia Traiana), care produc specialităţi de panificaţie de calitate, nu numai pentru Teregova, ci şi pentru satele din jur şi chiar pentru municipiul Caransebeş. Pâinea coaptă aici apare ca o doină, ca o rază de soare şi aşa va fi mereu.

Teregova, localitate peste care viaţa curge neîncetat… Unduirile dealurilor îşi clatină crengile de lumină, de vreme.

Oamenii de aici ştiu să-şi cânte doinele tradiţionale, ştiu să danseze cel mai bine acele dansuri exuberante bănăţene, tot atât de bine precum ştiu să valorifice fructele şi toate bogăţiile locului.

Obiectele tradiţionale de meşteşugărit, de uz casnic sau de port naţional, le-au adunat într-o pioasă păstrare şi conservare într-un spaţiu corespunzător la Casa Naţională, pe care localnicii o numesc „Muzeu”.

O comună cu oamenii ei, cu bucuriile şi gândurile bune, cu visele lor.

Timpul ne întâmpină mereu, vine în calea noastră, cu frumuseţea graiului şi cu farmecul fiecărei clipe.

Nenumărate „cărări” duc acum spre ţarinile liniştite, de fascinantă bucurie a vieţii. Altele duc spre „Bradu Moşului” şi „Semenic”, locuri dragi celor de aici. De altfel, frunţile munţilor din jur ne dau impresia că sunt aici, lângă noi, lângă simţirea noastră.

La vreme potrivită, livezile de meri şi pruni ne ating priviri­le din toate direcţiile. Dealurile se golesc de fân, iar otava se aprinde în ora ei de verde crud. Gustul timpului are miros de fructe, de „răchie” proaspătă. Niciodată nu am simţit că nu sunt din partea locului. Peisajul este încântător. Locuri de basm. Locuri la care gândesc cu drag şi acum.

Între aceste dealuri încărcate de şoapte, frunza adiată de vânt îşi pierde melodia până-n largi depărtări, iar Timişul îşi poartă apele până la întâlnirea cu fratele său Hidegul.

Gândurile alunecă în urmă, la anii când ochii mei înregistrau acele frumoase obiceiuri ale satului, ale pământului.

Sunt fericit că am trăit în această localitate cu nume frumos, cu nume de suflet. Şi voi păstra neuitată clipa…

Uneori mă simt prea departe de mine, dar, chemat de timp, voi rămâne în timp. Gândul ajunge şi azi în acel spaţiu nedat uitării, spre acea efigie peste care timpul şi-a aşezat trecerea şi amintirea.

Aici, unde veşnicia îşi are curgerea lină şi prosperă, înnobilată de viaţa şi bucuria împlinirilor. Aici, la Teregova, unde fructele cresc perfect, respiraţia clipei a adunat în ea mireasmă de crin şi de fân. Privesc cu ochii celui chemat de această lume eternă ca o poveste. Trăiesc o speranţă şi o mare frumuseţe, frumuseţea satului contemporan, a devenirii lui, a urcării lui pe treptele urbanizării.

Am fost şi am rămas furat de aceste mărturii ce se ridică înspre cerul zilei cu sunete noi. Oameni prinşi în braţele zilei, purtaţi în spaţiul ce le este dat de Dumnezeu.

Suntem acum în aşteptarea altei primăveri, când pe cărările dimineţii ne vor întâmpina copiii frumoşi ai Teregovei, cu o justificare ce vine în fiecare an cu chip de ghiocel, când livezile şi ferestrele caselor înfloresc, iar oamenii îşi lasă căciulile şi cojoacele.

Şi ce nu s-a împlinit încă, aici, la Teregova, se va împlini într-un timp neîntârziat. Gândire şi idei există.

Pr. Doinel P. MĂRGINEANU