Cristian Brecica şi căţeluşa Vreni, reconfirmaţi ca echipaj de salvare



În perioada 6-10 martie, la Centrul Național Salvamont de la Padina, judeţul Argeş, la altitudinea de 1.600 metri, s-a desfășurat Stagiul Național de Formare al Unităților Canine de Intervenție la Avalanșă, forma de specializare în meseria de salvator montan. Stagiul a fost organizat de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, împreună cu Consiliul Județean Argeș prin Salvamont Argeș, sub egida Departamentului pentru Situații de Urgență.
La această acţiune au fost prezenţi şi caransebeşeanul Cristian Brecica, salvatorul decorat recent de preşedintele Klaus Iohannis pentru participarea la misiunea din Turcia, împreună cu căţeluşa Vreni.
În cea de a doua zi a stagiului din zona Padina din Munții Bucegi, Unitatea Canină Salvamont Caraş-Severin, formată din Cristian Brecica, salvamontist voluntar al formației Băile Herculane, şi căţeluşa Vreni, a susținut examenul de reconfirmare, reușind să-l treacă cu bine. Cei doi fac echipă în cadrul Salvamont de 8 ani, având competenţe de căutare-salvare, căutare la suprafață şi căutare urbană, sub coordonarea DSU. „Sperăm ca toți decidenții din Caraş-Severin să înțeleagă necesitatea folosirii câinilor de căutare-salvare, cea mai eficientă modalitate folosită în căutarea persoanelor dispărute în diverse medii, urbane sau naturale”, ne-a spus Cristian Brecica.
La stagiul final au participat echipaje din Alba, Bacău Bihor, Hunedoara, Prahova, Argeș, Gorj, Maramureș, Suceava, Mureș, Harghita, Covasna, Bacău, Prahova, Sibiu, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba şi Bihor.
În acest moment, corpul de conductori pentru câini de avalanșă din Romania este format din 22 de unități canine de avalanșă, din 13 județe, şi se doreşte ca după acest stagiu acesta să ajungă la 30 de unități canine brevetate în 14 județe.
Intenția Salvamont România este ca la nivel național să fie în permanență un număr cât mai mare de unități canine de avalanșă, răspândite pe Arcul carpatic, astfel încât să se asigure o intervenție optimă. Acest lucru va fi cu atât mai necesar, în condițiile în care, în viitorul apropiat, vor exista trei elicoptere echipate pentru intervenție montană, două fiind deja operaționale, la Caransebeș și Brașov, dispuse judicios pentru optimizarea intervenției la care se doreşte efectuarea gărzii prin rotație pe perioada iernii, cu unități canine pentru avalanșă.
Bogdan NAUM