Consilierii liberali caransebeşeni nu sunt de acord cu majorarea tarifului la apa potabilă



Într-un comunicat al PNL Caransebeş, se arată că, în şedinţa extraordinară de luni, 5 august, consilierii liberali ai municipiului au reușit corectarea unei erori anterioare făcută de Aparatul de specialitate din Primărie. Astfel s-a corectat o Hotărâre de Consiliu prin care s-a aprobat un PUD – Plan Urbanistic de Detaliu, în loc de PUZ – Plan Urbanistic Zonal, cum era în realitate, făcându-se în acest fel dreptate cetățenilor afectați de respectiva eroare, ei având acum dreptul să continue demersurile pentru începerea investițiilor. La convocarea ședinței extraordinare făcută de cei zece consilieri PNL, se arată în comunicat, s-a răspuns printr-o prezență de 100%.
„Viceprimarul liberal Marius Isac a supus atenției consilierilor un proiect de majorare, de indexare a tarifelor la apa potabilă, proiect inițiat de conducerea AquaCaraş SA. Este cunoscut faptul că acționar majoritar la AquaCaraş SA este Consiliul Județean, consiliu în care majoritatea este PSD+PMP. Majorarea/indexarea tarifelor AquaCaraş se va analiza și vota miercuri, 7 august, în ședința AcvaBanat.
Consilierii locali PSD au avut opinii diverse, consilierul PSD Daniel Isac afirmând că este o creștere nesemnificativă.
Consilierii municipali PNL sunt în totalitate împotriva acestei indexări, deoarece calitatea apei distribuite de AquaCaraş în Caransebeș lasă mult de dorit.
Au trecut peste 2 ani de la întâlnirea cu prim-ministrul Grindeanu și viceprim-ministrul Sevil Shaideh, din primăvara anului 2017, când reprezentanții Caransebeșului au ridicat problema apei potabile. Niciun rezultat până în ziua de astăzi, nici din partea Guvernului, nici din partea Consiliului Județean!”, mai scrie în comunicatul PNL Caransebeş.
Bogdan NAUM