Caraș-Severinul, un județ liniștit și sigur…


Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au dat recent publicității Bilanțul activităților desfășurate în cursul anului trecut. Conform datelor conținute de acest raport, față de 2014, a scăzut atât numărul furturilor și tâlhăriilor de pe raza județului, cât și cel al infracţiunilor de natură economico-financiară, însă contrabanda cu țigări continuă să ridice încă probleme.

„A scăzut numărul infracţiunilor de furt (-9,07%,), al înşelăciunilor (-26,1%), dar şi al tâlhăriilor (-13,5%). Este al doilea an consecutiv în care înregistrăm scăderi ale infracţiunilor contra patrimoniului, inclusiv la furturi şi tâlhării, fapt care ne permite să subliniem sintagma «judeţ liniştit şi sigur»”, se arată în comunicatul de presă emis de IPJ Caraș-Severin.

În domeniul criminalităţii stradale, în anul 2015, fenomenul infracţional a cunoscut o scădere de 5,22%.  Au fost sesizate 290 de infracţiuni stradale, cu 16 mai puţine decât în anul 2014, înregistrându-se o scădere în mediul urban, de la 271, la 254, şi o creştere în mediul rural, de la 35, la 36. De asemenea, în 2015 au fost sesizate 764 de infracţiuni de natură economico-financiară, faţă de 868, în 2014.

Pe de altă parte, în Caraș-Severin continuă să se introducă cantităţi considerabile de ţigarete/tutun fără respectarea dispoziţiilor legale la trecerea prin punctele vamale sau peste frontiera de stat, eludându-se plata accizelor datorate pentru acest tip de mărfuri.

„Astfel, în anul 2015, în urma activităţilor desfăşurate pe această linie, au fost ridicate în vederea confiscării 487.534 de ţigarete, a căror valoare se ridică la suma de 377.693 de lei, şi 24,80 kg de tutun. A fost începută urmărirea penală împotriva a 100 de suspecţi,  fiind dispuse 22 de măsuri preventive ale controlului judiciar, şase arestaţi preventiv şi doi arestaţi la domiciliu”, se mai menţionează în respectivul comunicat.

În ceea ce privește delictele silvice, anul trecut polițiștii au constatat 328 de infracțiuni, fiind întocmite 151 de dosare penale, cu nouă mai multe decât în anul anterior. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost aplicate un număr de 224 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 287.006 de lei, şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 1127,67 mc de material lemnos.

Bogdan NAUM