Caransebeşul străluceşte în negru-andezit


La intrarea în Caransebeş dinspre Reşiţa, pe patea dreaptă, s-a născut marţi, 9 iulie, un Parc. El găzduieşte cele 11 lucrări ale artiştilor care, timp de o lună, au participat la cea de a XI-a ediţie a Simpozionului Internaţional de Sculptură Caransebeş 2013 şi prima în care materialul folosit a fost andezitul.

În prezenţa prefectului judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, a celor doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova, a parlamentarilor Iosif Secăşan şi Dan-Laurenţiu Tocuţ, a secretarului de stat Gheorghe Hogea, a viceprimarului Cornel Galescu şi a city-managerului Nicolae Borcean, a artiştilor ale căror opere înnobilează de acum locul aflat la intersecţia Căii Vârşeţului cu intrarea în cartierul Valea Cenchii, a reprezentanţilor Bisericii, administraţiei locale şi judeţene, a unui numeros public iubitor de frumos şi de cultură, primarul municipiului, Marcel Vela, a spus că evenimentul este un moment important pentru administraţia locală caransebeşeană şi pentru oraş, deoarece în acel loc s-a născut un loc de cultură, amplasament ce va fi extins şi în zona limitrofă, existând posibilitatea ca în acest perimetru să ia fiinţă, în viitor, un muzeu de artă. „Acum o săptămână, în acest loc nu era nimic. Căutam o soluţie pentru acest vernisaj şi, împreună cu colegii

cu care organizăm, an de an, acest eveniment cultural pentru Banatul de Munte, am schimbat soluţia binecunoscută, de a amplasa lucrări de artă în cartierele municipiului Caransebeş, gândind un spaţiu care să îmbrăţişeze toate aceste realizări. Până acum avem cele 33 de sculpturi pe care le-am amplasat în Parcul Teiuş, cele 33 de «marmure» care înnobilează şi dezvoltă estetic şi urbanistic cartiere ale oraşului, căi de acces, intersecţii şi parcuri, această primă ediţie în andezit, care va continua şi în următorii doi ani, urmând să fie începutul acestui nou Parc”, a spus Marcel Vela

Primarul municipiului a mai adăugat că fiecare dintre sculptorii prezenţi la Simpozion lasă la Caransebeş o parte din visele lor, o parte din sufletele lor. „Ce am dorit în mod special să spunem lumii noi, caransebeşenii, bănăţenii, prin acest efort financiar, organizatoric, prin această decizie a Consiliului Local, de a face în fiecare an un gest cultural care să întregească patrimoniul naţional, e că de fapt Arta are un efect extraordinar, şi spun asta pentru că, în ultima săptămână, fiind aici zi de zi, am observat cum energiile pozitive coagulează oamenii. Am observat solidaritatea emoţională între oameni care nu au studii de Arte plastice, oameni care nu sunt de specialitate în artă, în cultură, şi aceşti artişti extraordinari, împreună realizând ce se vede aici. Acest fenomen aproape ireal pe care îl are Cultura, pe care îl are Arta asupra oamenilor, este extraordinar”, a mai spus Marcel Vela.

În viitor, iluminatul provizoriu va fi înlocuit cu o variantă subterană, care va pune în valoare statuile, şi vor fi amenajate alei, bănci şi tot ce este nevoie pentru relaxare şi pentru „hrana sufletească” pe care o reprezintă cele 11 sculpturi în andezit. „Voi susţine mereu artiştii, sculptorii, pentru că mie îmi place să sculptez în Timp. Noi toţi, cei de aici, nu facem altceva altceva decât să sculptăm în Timp”, a mai spus primarul municipiului Caransebeş.

Marcel Vela a înmânat apoi diplomele şi suvenirurile artiştilor prezenţi în Tabăra de la Caransebeş. Aceştia sunt Gricelda Lopez Paredes din Chile, Nesrin Karacan din Turcia, Nicolae Fleissig din Franţa, Schlomo Katz din Israel, Valeriu Ciumacu din Germania, Zhao Lei din China, Zdravko Zdravkov din Bulgaria, Valeri Jikia din Georgia, precum şi românii Maxim Dumitraş, din Sângeorz, şi Eugen Petri, coodonatorul Simpozionului.

„Acesta este un proiect unic în România, este singurul Parc de asemenea anvergură şi asemenea valoare, şi se vorbeşte chiar că este singurul din sud-estul Europei, ceea ce ar trebui să ne facă să ne simţim mândri cu toţii, dar în primul rând dumneavoastră. Ţin să le mulţumesc în mod deosebit primarului Marcel Vela, despre care spun, oriunde mă duc, că este un om de mare valoare şi sensibilitate, precum şi directorului Casei de Cultură, Ioan Cojocariu, şi, bineînţeles, lui Ioan Şot, din Ilva Mică, omul care ne-a sponsorizat, donând rocile din care am făurit aceste sculpturi”, a spus Eugen Petri.

Primarul municipiului, Marcel Vela, a mai acordat diplome lui Ioan Şot, proprietarul Carierei de Andezit din Poaina Ilvei, precum şi celor care au trudit, fie în Tabăra de sculptură, fie în noul Parc, respectiv lui Petru Vela, tehnician la Casa de Cultură „George Suru”, lui Nicolae Mitidoi, directorul SC Transal Urbis, lui Nicolae Matei, de la firma „Construct 102” Caransebeş, şi directorului Serviciului Public de Întreţinere şi Reparaţii al Consiliului Local, fostul viceprimar Ioan-Gheorghe Ştefan.

Despre cele 11 lucrări a vorbit apoi criticul de artă Pavel Şuşară. „Sculptura, aşa cum se configurează ea aici, în acest spaţiu, şi de fapt în toate ediţiile găzduite până acum de Caransebeş, nu mai este o sculptură de comentariu, nu mai este o sculptură care imită un chip din afară, ci este o sculptură care încearcă să descopere mecanismul prin care o formă devine semnificativă, începe să crească, să aibă propria ei personalitate şi propria ei raţiune de a fi. Ceea ce mi se pare esenţial este că Parcul acesta de sculptură din Caransebeş, pentru o clipă, devine un loc al armoniei, un spaţiu al concilierii, în care diferenţele dispar şi în care se detaşează o singură problemă fundamentală, anume, aceea care ne defineşte ca oameni şi care ne conturează aspiraţiile”, a spus Pavel Şuşară.

La final, cele câteva sute de participanţi la vernisaj au vizitat noul Parc, admirând lucrările şi fotografiindu-se alături de autorii lor.

Sonia BERGER