Caransebeşul şi-a luat adio de la Cupă! Vrea să păşească cu dreptul în campionat…


ripensia csebes (3)

FC Ripensia Timişoara – FC Caransebeş 1913 6-1 (3-0)

Într-o atmosferă extrem de frumoasă, cu o tribună plină, pe arena Ciarda Roşie s-a disputat miercuri, 26 august, meciul dintre echipele Ripensia Timişoara şi FC Caransebeş 1913, contând pentru turul al IV-lea al Cupei României.

După cum arăta echipa de start a gugulanilor, era clar că antrenorul Giovanni Pissano a trimis în teren cea de a doua garnitură, preferând să păstreze pe bancă titularii de drept ai echipei. Acest lucru avea să se vadă până spre mijlocul reprizei secunde, când caransebeşenii au echilibrat o partidă controlată în cvasitotalitate de timişoreni.

Scorul a fost deschis în chiar minutul 2, după ce Blănaru a prins un şut bun de pe partea dreaptă, Birăescu a respins în faţă, iar Nanu, pe fază, a şutat din colţul careului de 6 metri, la colţul lung. În minutul 11, tânărul Bona a comis un henţ din imprudenţă, arbitrul a arătat punctul cu var, iar Francescu a fructificat lovitura de pedeapsă, ducând scorul la 2-0.

Pe fondul dominării gazdelor, caransebeşenii au avut două faze mai periculoase, în minutul 16, când Stelitano a trimis un şut bun, care s-a dus însă pe lângă stâlpul drept al porţii apărate de Rădulescu, şi în minutul 20, atunci când Stoichiţoiu a executat o lovitură liberă de la 30 de metri, iar fundaşii timişoreni au respins în corner.

În minutul 30, gugulanii s-au văzut nevoiţi să facă faţă unei situaţii neplăcute, când, după o neînţelegere între Bona şi Birăescu, Nanu a furat balonul, portarul caransebeşean a încercat să recupereze, însă arbitrul a considerat că acesta a faultat, i-a arătat cartonaşul roşu şi a dictat implicit lovitură de la 11 metri. În poartă a intrat Pascal, după ce Curelea a fost scos de pe teren, goal-keeper-ul caransebeşean reuşind să apere lovitura de pedeapsă.

Scorul primei reprize a fost stabilit în minutul 41, când, după o centrare de pe stânga a lui Nanu, Trifu a trimis simplu, cu capul, din 6 metri, în stânga lui Pascal.

Imediat după pauză, tehnicianul Giovanni Pissano şi-a întărit echipa prin introducerea în teren a lui Stoica şi Suru. În minutul 55, Săulescu a făcut o fază excelentă pe dreapta, a driblat trei fundaşi timişoreni, şi, din careu, în loc să centreze, a preferat să tragă la colţul scurt, însă mingea s-a scurs prin faţa porţii adverse.

În două minute consecutive, 60 şi 61, nou-intratul Mediop a trecut de două pe lângă majorarea scorului, în ambele faze ratând din poziţie singur cu portarul caransebeşean Pascal.

În minutele 62 şi 64, a fost rândul oaspeţilor să treacă pe lângă gol, prin Stoica – şut frumos de la 20 de metri, puţin pe lângă poarta timişoreană, şi Săulescu, care, după ce a driblat din nou apărarea gazdelor, a tras slab de la 10 metri, iar Rădulescu a reţinut.

În minutul 67, Mediop a reuşit în sfârşit să înscrie, dejucând pasul la ofsaid făcut de apărarea caransebeşeană şi şutând puternic din marginea careului.

În minutul 83 gazdele şi-au majorat avantajul, după o fază în care Zaluschi a centrat de pe stânga, iar Stancu a şutat puternic din interiorul careului, făcând inutilă intervenţia lui Pascal. Trei minute mai târziu, timişorenii au avut o bară, Nanu reluând în transversală centrarea venită de pe dreapta, de la Blănaru. În minutul următor, acelaşi Blănaru a speculat din nou jocul la ofsaid al caransebeşenilor şi a şutat puternic de pe dreapta, ducând scorul la 6-0.

Golul de onoare a fost înscris în minutul 90, din penalty, de către Stoica, după ce tot el fusese faultat în suprafaţa de pedeapsă.

„Am vrut să rulăm câţiva jucători noi şi să-i odihnim pe titulari pentru meciul de sâmbătă, cel cu Râmnicu Vâlcea, fiindcă dorim să începem cu dreptul acest campionat. Am vrut să văd şi jucătorii asupra cărora am unele dubii, iar după acest meci, câţiva, poate chiar şase sau şapte, vor pleca, fiindcă a fost un test în urma căruia am vrut să vedem cine are valoare, şi se pare că unii n-o au. Am vrut să vedem unde suntem în momentul de faţă, pe cine ne putem baza dacă jucătorii titulari au probleme. Sâmbătă, cu Vâlcea, vrem să arătăm că nu asta este valoarea Caransebeşului, că echipa noastră are altă faţă”, a declarat după meci antrenorul gugulanilor, Giovanni Pissano.

Să mai spunem că şi la acest meci, la fel ca la amicalul cu Mama Mia Becicherecu Mic, s-a aflat în tribună Alex Pelici, antrenorul formaţiei CSM Râmnicu Vâlcea, adversara de sâmbătă, din prima etapă, a gugulanilor.

FC Ripensia Timișoara: Rădulescu, Popa, Francescu, Zaluschi, Toma (min. 80, Stancu), Păscăleanu (75, Nechifor), Briciu, Ungureanu (70, Luca), Blănaru, Trifu (58, Mediop), Nanu. Antrenor, Cosmin Stan.

FC Caransebeș: Birăescu, Stelitano, Bogdanovici, Suciu, Bona (46, Telecican), Săulescu, Cârstoiu (55, Stoica), Dumitru, Stoichițoiu, Curelea (30, Pascal), A. Pissano (55, Suru). Antrenor, Giovanni Pissano.

Sorin ROGOZ