Caransebeşul, înarmat până-n dinţi


Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a găzduit vineri, 22 septembrie, vernisajul expoziţiei itinerante „Evoluţia armamentului, din preistorie, până în zilele noastre”, cele 11.000 de obiecte, cu o vechime cuprinsă între 10.000 şi câteva zeci de ani, făcând parte din colecţia personală a col. Petru Costin, deţinător de Guiness Book, fondator al Muzeului Serviciului Vamal şi membru fondator al Clubului Colecţionarilor din Republica Moldova.

În sala ai cărei pereţi au fost tapetaţi cu panouri pe care erau expuse arme albe, de la topoare, vârfuri de săgeţi, de lance, de suliţă, săbii, pumnale şi baionete, dar şi buzdugane sau piese de harnaşament şi alte echipamente militare, au fost prezenţi Adrian Ardeţ, managerul muzeului caransebeşean, primarul municipiului, Felix Borcean, reprezentanţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin – Ilie Iova, director al Cabinetului preşedintelui acestei instituţii, şi consilierul judeţean Romulus Damian, membru în Consiliul de Administraţie al muzeului, gen. Cristian Dinulică, col. Petru Costin, precum şi col. Vitalie Ciobanu, şeful Centrului de Cultură şi Istorie Militară din Chişinău, care, la rândul lui, a venit cu expoziţia de documente şi fotografii „Basarabia în Primul Război Mondial, 1914-1918”, dar şi muzeografi, istorici, cercetători, cadre didactice, elevi, sau pur şi simplu oameni care iubesc istoria.

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş are onoarea de a găzdui poate cea mai complexă expoziţie de arme care a fost prezentă vreodată în Caraş-Severin. Ea are un rol deosebit în ceea ce priveşte evoluţia armelor, din cele mai vechi timpuri, până astăzi. Este a doua oară când col. Petru Costin ne calcă pragul şi organizează o expoziţie în judeţul nostru, după cea de uniforme militare, pe care tot noi am găzduit-o în urmă cu ceva timp”, a spus Adrian Ardeţ.

Reprezentantul Consiliului Judeţean, Ilie Iova, le-a spus celor prezenţi că instituţia din care face parte este obişnuită cu acest gen de acţiuni organizate de muzeul caransebeşean. „Adrian Ardeţ are o agendă foarte bogată în ceea ce priveşte evenimentele care se vor desfăşura pe parcursul acestui an, şi apreciem faptul că tot ceea ce îşi propune, şi pune în practică. La fel de interesantă ca şi cea de azi a fost şi expoziţia de uniforme militare a col. Petru Costin, şi cred că o vom vedea din nou la Caransebeş, şi încă într-un viitor foarte apropiat. Cât despre ceea ce vedem azi, aici, cred că toţi copiii din şcoli ar trebui să viziteze această expoziţie, pentru că, la urma urmei, niciodată nu vor putea găsi adunate la un loc atâtea exponate, decât într-un asemenea cadru muzeal”, a spus Ilie Iova.

Sunt bucuros că la vernisajul acestei expoziţii sunt prezenţi mulţi elevi, pentru că e foarte bine să atragem tânăra generaţie spre descoperirea patrimoniului istoric, iată, chiar şi sub această formă, a armelor. Sunt aici arme dintr-o perioadă mai îndepărtată, dar poate muzeul va organiza o expoziţie cu piese mai moderne, şi atunci interesul tinerilor va fi, probabil, mai mare, dar cred că cunoaşterea armelor din perioadele străvechi, mergând până în urmă cu câteva zeci de ani, este foarte interesantă, pentru că noi, oamenii, am fost întotdeauna uşor înclinaţi spre violenţă, este o latură pe care nu ne-am putut-o stăpâni, iar aici suntem martorii a ceea ce se petrecea în perioadele străvechi”, a spus şi primarul Felix Borcean.

Gen. Cristian Dinulică, un apropiat al muzeului caransebeşean, el desfăşurându-şi, o bună perioadă, activitatea în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului, a vorbit despre pasiunea col. Petru Costin, care deţine un număr de 24 de colecţii, începând de la monede şi terminând cu mai multe genuri de arme. „De când omul s-a ridicat în picioare, în Epoca de piatră, una dintre principalele sale preocupări a fost aceea de a-şi confecţiona o armă. Fie că o folosea pentru a-şi procura hrana, fie pentru a se apăra sau pentru a ataca pe cineva, prin definiţie armele au un caracter distructiv. Aici sunt arme din timpuri îndepărtate, dar care, pentru vremea respectivă, constituiau o noutate. De-a lungul timpului, armamentul s-a perfecţionat, încât e greu de imaginat unde s-a ajuns, având în vedere caracterul distructiv al acestuia. Noi, militarii, probabil că suntem oamenii care urâm cel mai mult războiul, pentru că ştim ce înseamnă o armă, ştim ce înseamnă puterea distructivă a acestora. Din nefericire, omenirea nu a învăţat prea multe din ceea ce au însemnat marile conflagraţii prin care a trecut de-a lungul timpului, în care s-au pierdut zeci de milioane de vieţi omeneşti”, a mai spus gen. Cristian Dinulică.

Autorul expoziţiei, col. Petru Costin, a spus că i-au fost necesari 42 de ani pentru a aduna toate piesele care compun colecţia pe care a prezentat-o la Caransebeş. „Colecţia a fost expusă în peste 70 de muzee din lume, ea fiind una istorică, ştiinţifică şi culturală, care ne poartă din cele mai vechi timpuri, până în prezent. Timp de doi ani, ea a plecat de acasă, din Basarabia, a fost expusă în oraşe începând de la Gdansk, până în cele de la malul Mării Negre. În luna noiembrie, ea se va întoarce la Chişinău”, a adăugat col. Petru Costin.

Expoziţia ocupă trei săli în cadrul Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, în cea de a patra fiind afişele şi fotografiile aduse de col. Vitalie Ciobanu. „Expoziţia cuprinde documente şi fotografii din Primul Război Mondial, care prezintă evoluţia evenimentelor ce au avut loc pe teritoriul Basarabiei şi pe frontul românesc, care au implicat nemijlocit populaţia din acest ţinut. Ea prezintă situaţia social-economică a Basarabiei, încartiruirea unităţilor militare ruseşti, lupta basarabenilor pe front, prin intermediul camarazilor cunoscuţi acolo ei demarând procesul de renaştere naţională, organizând acele Comitete militare care, mai târziu, s-au mutat la Chişinău şi au organizat activităţi care au hotărât soarta Basarabiei – autonomia ţinutului, crearea Sfatului Ţării, care au şi dus, în anul 1918, la Marea Unire din 27 august”, a spus col. Vitalie Ciobanu.

Expoziţia, care va rămâne deschisă timp de o lună, a fost organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, în colaborare cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Serviciul Vamal al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naţionale.

Sonia BERGER