Aceleaşi vechi probleme din perioada 1872-1919 erau acute şi în cea următoare. Cea mai gravă era lipsa unui spital modern, cu o capacitate care să acopere necesităţile de spitalizare pentru oraşul Caransebeş şi zona înconjurătoare.

Cu toate acestea, numărul medicilor din localitate a fost în creştere.

Activau în oraş medici plătiţi de stat, medici particulari şi medici ai Casei de Asigurări Sociale. Medicii particulari erau cei mai numeroşi.

Dintre medicii români care îşi vor continua activitatea şi în această perioadă îi amintim pe Constantin Popasu şi Virgil Budinţian, cel dintâi ca medic al personalului Episcopiei şi celor două Institute diecezane – teologic şi pedagogic, apoi ca medic la Şcoala normală, iar cel de al doilea ca medic orăşenesc, funcţie în care fusese numit la 3 iunie 1918. Anterior, începând cu 4 aprilie 1912, medicul Virgil Budinţian activase ca medic cercual în localitatea Cârpa (azi Valea Timişului) din plasa Caransebeş.

Medicul orăşenesc Virgil Budinţian utiliza în corespondenţa oficială un sigiliu oval cu însemnele vechi ale oraşului Caransebeş (ziduri de cetate, braţ înarmat etc.), cu legenda „Medicul oraşului Caransebeş”.

În anul 1920 activau în oraş medicii Virgil Budinţian, Eugen Eckert, Iuliu Ernest, Aurel Iorga, Alexandru Partoş, Constantin Popasu, Sigismund Szörenyi şi Wilhelm Zipris, dar şi 3 moaşe.

În anul 1922 sunt atestaţi 7 medici, 7 farmacişti şi un tehnician dentist, iar în 1925, pe lângă aceştia, figurează şi medicul militar Ioan Raţiu. Din bugetul statului erau plătiţi doar medicul orăşenesc şi un agent sanitar, ceilalţi medici având statut particular.

Începând cu 1 aprilie 1923, Spitalul orăşenesc a fost statificat, doar secţia de boli contagioase rămânând din punct de vedere bugetar sub tutela oraşului.

Având în vedere şi personalul de la Spitalul Casei Asigurărilor Sociale din oraş, în anul 1929 sunt atestaţi 12 medici, din care unul activa la Spitalul de boli contagioase din cartierul Racoviţa.

În plină criză economică, când s-au impus măsuri de restrângeri bugetare, la Caransebeş se va desfiinţa, începând cu 1 ianuarie 1931, postul de medic la Spitalul de boli contagioase, care era ocupat de către medicul Prizant Mordheim. Medicul Virgil Budinţian va asigura în aceste condiţii asistenţa medicală integrală în Spitalul orăşenesc până în anul 1936.

Activitatea spitalicească va intra, parţial, în normalitate prin angajarea la Spitalului orăşenesc, începând cu luna noiembrie 1936, a unor medici de talia lui Artenie Bora şi Ioan Adam. Activitatea de îngrijire a bolnavilor se desfăşura în două locaţii: Spitalul din Racoviţa şi Dispensarul din str. Horia, care avea şi o infirmerie destinată consultaţiilor pentru săraci şi prostituate.

În noiembrie 1936, schema de organizare a Spitalului orăşenesc cuprindea: un medic, o infirmieră, două persoane de serviciu, un servitor şi o bucătăreasă.

Medicul Artenie Bora şi-a început activitatea prestigioasă în oraş la 15 noiembrie 1936, fiind transferat prin Decretul Regal Nr. 02387 din 26 octombrie 1936, de la Spitalul din Târgu Secuiesc.

Medicul Ioan Adam a fost angajat la 1 ianuarie 1939 ca medic primar pediatru, iar activitatea acestuia este încă neuitată în oraşul Caransebeş.

Până în anul 1936, spitalul din Racoviţa a fost condus de către medicul orăşenesc şi a funcţionat ca spital de izolare pentru cei cu boli contagioase din oraş şi satele din jur. În acel an s-au terminat lucrările de construcţie ale unui pavilion medico-chirurgical în aceeaşi locaţie, dar total insuficient în condiţiile creşterii masive a populaţiei din oraş. Capacitatea spitalului era de 50 de locuri. La acest pavilion lucrările începuseră încă din anul 1933, când, cu mult fast, s-a pus piatra de temelie în ziua de 16 octombrie.

Construirea noului spital de stat, renumitul Spital „Bora”, a început în anul 1937, pe terenul Dispensarului orăşenesc, din strada Horia. La 27 august 1937, Consiliul comunal a luat la cunoştinţă Hotărârea Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale de a transforma spitalul din Racoviţa doar în spital de izolare şi de a se construi un nou spital. Pentru acest scop, Primăria a donat terenurile nr. top. 463 şi 464 din strada Horia, proprietate a oraşului, pe timp de 100 de ani, şi a contribuit cu 100.000 de lei la construirea noului spital.

Începând din 1937, în Spitalul orăşenesc s-au internat anual între 700 şi 800 de bolnavi, înregistrându-se şi aproximativ 2.000 de consultaţii gratuite.

Spitalul nou din strada Horia a fost recepţionat la 1 decembrie 1939; era organizat pe două secţii – mixtă la etaj şi de puericultură la parter. Secţia de boli contagioase din strada Racoviţa aparţinea de Spitalul orăşenesc.

În anul 1938, când oraşul Caransebeş avea o populaţie de 9.648 de locuitori, s-au înregistrat 146 de naşteri şi 186 de decese, adică un excedent natural negativ de -4,1%. Cauzele deceselor înregistrate au fost provocate de boli precum pneumonia cu 28 de cazuri, bolile cardiace cu 25 de cazuri, senilitate – 26 de cazuri, cancer – 13 cazuri şi TBC – 11 cazuri.

Concomitent cu Spitalul orăşenesc a funcţionat mai întâi un ambulatoriu al Casei Asigurărilor Sociale – Expozitura Caransebeş, încă din anul 1909, care în perioada interbelică a fost transformat în spital. Acesta asigura asistenţa medicală pentru angajaţii unităţilor economice din oraş, care achitau cotizaţiile lunare de asigurări sociale, cei mai mulţi provenind de la firma Industria de lemn „Mundus şi Borlova-Armeniş”, dar şi de la Uzina Metalurgică din Ferdinand (azi Oţelu Roşu); erau asistaţi medical şi cei de la unităţi economice mai mici care activau în zonă, dar şi muncitorii şi personalul silvic de la Comunitatea de Avere.

Din documentele de arhivă cunoaştem că au activat ca medici ai Casei de Asigurări Sociale dr. Tatoş şi dr. Revesz Sigismund, fost medic de circumscripţie C.A.S. la Sacu, apoi medicul David Jurca, care în anul 1929 conducea atât Spitalul C.A.S. cât şi dispensarul acestuia.

Adeseori, activitatea acestei unităţi spitaliceşti înregistra perturbări datorită solicitărilor mari, în condiţiile în care pe raza unor circumscripţii sanitare ale Casei de Asigurări Sociale, precum era Teregova, lipseau medici, iar cei din Caransebeş erau nevoiţi să facă mari eforturi pentru rezolvarea cazurilor ivite.

În anul 1931, la Spitalul C.A.S. Caransebeş activau medicii David Jurca şi M. Dubovan, activitatea medicală a celor doi fiind foarte intensă, după cum dezvăluie rapoartele medicale întocmite.

Cât de importantă a fost activitatea acestui spital, situat pe strada Avram Iancu, unde astăzi funcţionează o grădiniţă, rezultă dintr-un tablou statistic, întocmit pe perioada 1931-1939. Au beneficiat de spitalizare 4.899 de persoane asigurate, însumând 68.601 zile de spital.

Spitalul a beneficiat de 24 de paturi, din care 10 destinate secţiei de chirurgie, iar celelalte 14 pentru diverse alte boli.

Medicul David Jurca a activat în toată perioada 1929-1940 la acest spital.

Într-un oraş precum Caransebeşul, actul medical trebuia completat de cel farmaceutic, fără de care niciun tratament nu era posibil.

Pe lângă farmaciile deja existente, ale lui Renée Demeter şi Edgar Müller, la începutul anului 1921 se va adăuga şi cea a farmacistului Mihail Pătrăşcanu, care se va muta în Caransebeş din Sebeşul Săsesc. La Tribunalul din Caransebeş se va înregistra în aprilie 1921.

Gazeta „Foaia diecezană” va consemna faptul că aceasta va fi prima farmacie românească din oraş, iar meritul pentru deschiderea ei a aparţinut „exclusiv înflăcăratului şi bunului român, prim-procurorul dr. Dumitru Ştefan”, de la Parchetul local. Aceeaşi gazetă precizează că şi-a început activitatea la 11 mai 1921, într-un spaţiu închiriat în clădirea hotelului şi restaurantului „Pomul Verde”. În cele trei farmacii existente în oraş lucrau în anul 1922 şapte farmacişti.

Constantin BRĂTESCU