Caransebeşenii au fost cam „nepoliticoşi” cu Bătrâna Doamnă…


fc caransebes amical

UTA Bătrâna Doamnă – FC Caransebeş 0-4 (0-2)

Sâmbătă, 21 februarie, FC Caransebeş a disputat ultimul meci de verificare din actuala camapnie de pregătiri, întâlnind, pe stadionul din Şiria, localitate aflată la 30 de kilometri de Arad, pe UTA Bătrâna Doamnă, o formaţie de Liga a III-a care se bate la promovare şi care a făcut câteva transferuri importante, printre care şi Szabolcs Szekely, de la ACS Poli Timişoara, echipă cu care a remizat, 0-0, într-o întâlnire recentă.

Partida a fost, aşa cum o arată şi scorul, la discreţia băieţilor antrenaţi de Alin Artimon, care au deschis scorul în minutul 15, prin Boştină, care a profitat de avantajul lăsat de arbitru după un fault asupra lui Roman, a preluat mingea şi l-a învins pe Mitrea cu un şut de la 8 metri. În minutul 43, Ungur a fost angajat în adâncime, a ridicat mingea peste portarul arădean, a driblat un fundaş care se intercalase între el şi poarta goală şi a înscris de la 4 metri.

După pauză, s-a făcut 3-0 prin golul înscris de Roman, în minutul 57, cu un şut din 16 metri, lateral-stânga la colţul lung. Scorul final a fost stabilit de Negoescu, în minutul 82, după o incursiune pe partea dreaptă, şutul său în diagonală învingându-l pentru ultima oară pe portarul gazdelor.

În acest meci, la caransebeşeni a debutat şi fundaşul Marius Tomozei, venit de la echipa poloneză de Liga a II-a Flota Świnoujście, care a mai evoluat la Metalul Reşiţa, ASA Târgu Mureş şi cu care Alin Artimon a mai lucrat pe când a antrenat echipa din Râmnicu Vâlcea.

„A fost un meci de care sunt mulţumit ca exprimare şi efort depus în teren. Am intrat în linie dreaptă, sper ca până la ora începerii returului să fim apţi din punct de vedere fizic, pentru că vom face orice să câştigăm în partida care ne aşteaptă, la Câmpina. În acest sens, facem antrenament chiar şi mâine (duminică, 22 februarie – n.r.). Până la exprimarea şi turaţia normală a echipei mai avem de lucrat, fiindcă băieţii se pot exprima mult mai bine decât o fac în momentul de faţă. Ideea este să păstrăm nivelul când vom juca pe puncte, în meciurile oficiale. Sperăm ca startul să fie benefic şi rezultatele să ne dea curaj pentru evoluţiile viitoare”, ne-a declarat după partidă antrenorul lui FC Caransebeş, Alin Artimon.

În acest meci, tehnicianul gugulan a folosit două garnituri. Până în minutul 70, la oaspeţi au evoluat Coca (min. 10, Pascal), Birău, Manea, Barbu, Tomozei, Suru, Precup, Popa, Roman, Ungur, Boştină (min. 55, Negoescu), după care i-a introdus în teren pe portarul Birăescu şi jucătorii de câmp Buşu, Săulescu, Dinu, Lupu, Cotigă, Pârvu, Artean, Stoica şi Goşa.

Sorin ROGOZ