Au fost şaisprezece…


Poli Timişoara – FC Caransebeş 1-0 (0-0)

Pentru că sâmbătă, 10 noiembrie, atât ACS Poli Timişoara, cât şi FC Caransebeş au stat, prima în Liga a II-a, iar gugulanii în eşalonul trei, echipa fanion a Banatului i-a invitat pe fotbaliştii din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului să dispute un „amical” pe Stadionul „Dan Păltinişanu”. Oaspeţii au sosit la Timişoara cu un lot format din doar 16 sportivi, însă impresia pe care au lăsat-o diferă radical de cea din urmă cu câteva luni, când, în vară, au pierdut întâlnirea cu un categoric 4-1.

Meciul, în ciuda caracterului amical, a fost viu disputat, iar rezultatul, oarecum nedrept, având în vedere că gugulanii au avut mai multe ocazii de a marca, prin Staicu, Şandru şi Bârsan. Golul gazdelor a fost înscris în minutul 47, în urma unei lovituri libere executate de Daminuţă, de pe partea stângă, balonul fiind deviat în poartă de Marovici.

În ciuda acestei înfrângeri, merită remarcat faptul că, sâmbătă, FC Caransebeş a arătat ca o echipă adevărată, lucru care i-a făcut pe managerul sportiv al lui Poli, Călin Rosenblum, şi pe vicepreşedintele Jackie Ionescu să se intereseze de trei sau patru jucători gugulani. În aceste condiţii, credem că ar fi, poate, cazul, ca oamenii din Caransebeş care iubesc fotbalul să fie aproape de echipă, să se implice mai mult în susţinerea ei, pentru că, încă o dată spunem, aceşti băieţi, care le-au pus probleme serioase confraţilor „mai mari” de la Poli, au arătat că merită acest lucru.

Poli Timişoara: Kirev, Nohai, Petrovici, Şeroni, Marovici, Goge, Trandu, Bălace, Nanu, Boldea, Szekely; au mai jucat Coca, Gherasim, Iovan, Redjepi, Daminuţă, Artean, Dobriceanu, Enciu, Boştină, Miculescu. Antrenor, Valentin Velcea.

FC Caransebeş: Cioloca, Scărlătescu, Dubei, Opriş, Nemţescu, Bârsan, Stancu, Suru, Ganea, Staicu, Vucea; au mai intrat în partea secundă Firoiu, Vijulie şi Şandru. Antrenor, Liviu Achim.

Din lotul gugulan au lipsit Costachi – bolnav, Liuba, accidentat, şi Bâldea, care se pare că a renunţat să mai vină la echipă. (S. Rogoz)