Atleţii caransebeşeni, pe podium


Mai mulţi atleţi de la Clubul Sportiv Şcolar Caransebeş au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la un concurs interjudeţean, la Târgu Mureş, organizat în memoria foştilor atleţi mureşeni.

Comportarea gugulanilor a fost onorabilă, aceştia urcând de mai multe ori pe podiumul de premiere. Astfel, la categoria juniori I şi II (cele două grupe de vârstă au concurat împreună), pe primul loc la 1.000 de metri s-a situat Tania Tilneac. În competiţia băieţilor, Abel Francisc a ocupat locul al doilea, pe aceeaşi distanţă.

La copii I, podiumul feminin al probei de 1.000 de metri a fost în exclusivitate caransebeşean, cu Maria Irimia pe primul loc, urmată de Amina Tilneac şi Andreea Zamfir. Maria Irimia a mai obţinut un loc II la 50 metri, în timp ce Ionuţ Irimia s-a clasat pe primul loc atât la 50, cât şi la 1.000 de metri plat.

Micii sportivi participanţi la categoria copii II, masculin şi feminin, au concurat la triatlon, care cuprinde trei probe – 50 m plat, săritură în lungime cu elan şi 600 m plat. La fete, pe locurile II şi III s-au situat Loredana Cimpoeru, respectiv Nicoleta Cimpoeru. Au mai concurat Rareş Deteşan, Andrei Buligă, Maria Buligă şi Ioana Buligă, aceasta din urmă primind premiul special pentru cel mai tânăr şi simpatic concurent.

Sportivii au fost însoţiţi la Târgu Mureş de antrenorii Iuliana Popescu, Cristian Brecica şi Marian Enache.

  • Duminică, 26 septembrie, la Bucureşti a avut loc Crosul Petrom, alergare pe

şosea, întrecere la care au fost prezente şi două atlete din Caransebeş, la categoria senioare. Liliana Danci, sportivă cu dublă legitimare CSM Reşiţa-CSS Caransebeş, s-a clasat pe locul 4, iar Ştefania Milu a terminat competiţia pe locul 21.

Sonia BERGER

Liviu DINU