Apă şi nu prea, la Jupa


Din cele aproape 200 de case din cartierul caransebeşean periurban Jupa, doar proprietarii unui număr de 28 s-au racordat la noua reţea de apă şi canalizare pusă la dispoziţie de administraţia din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Proiectul „Alimentare cu apă, canalizare menajeră şi staţie de epurare în satul aparţinător Jupa” a fost finalizat la sfârşitul anului 2010, cu fonduri primite prin Ordonanţa 7 şi de la bugetul local. Reţeaua are o lungime de peste 4 kilometri şi este deservită de o staţie de epurare modulară, din inox. Potrivit conducerii municipalităţii, reţeaua de apă şi canalizare a fost predată Exploatării Aquacaraş Caransebeş, astfel că localnicii care doresc să se racordeze trebuie să se adreseze acestei societăţi şi Serviciului Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Primăria Caransebeşului.

Pentru branşarea la noua reţea de apă şi canalizare, locuitorii din Jupa au nevoie de o cerere pentru obţinerea avizului de racordare din partea Aquacaraş, un proiect executat de un proiectant autorizat, Certificat de urbanism şi Autorizaţie de construire, eliberate de Primăria Caransebeş, urmând ca apoi să apeleze la o firmă autorizată pentru executarea branşamentului şi racordului la reţea. În final, cei interesaţi trebuie să încheie un contract de prestări servicii cu Aquacaraş Caransebeş. (C. Senco)