Alimente necesare în drumeţiile montane (II)


-Din practică, ştiu că mulţi turişti, în excursiile de durată mai mare, obişnuiesc să ia cu ei conserve în cutii de tablă. Cutiile odată începute, conţinutul lor trebuie consumat în totalitate. Conservele din cutiile cu capac bombat nu trebuie consumate, acesta fiind un indiciu că înăuntru s-a produs o fermentare. Dacă sunteţi la o cabană sau cu cortul şi în apropiere este un râu sau un lac, cutiile de conserve le puteţi păstra la rece, chiar şi peste noapte, băgate într-o pungă de plastic şi scufundate în apă.

-Deşi organismul uman are nevoie de o cantitate mică de vitamina C, prezenţa ei este obligatorie, datorită multiplelor roluri pe care le are. Lipsa ei provoacă anemie, oboseală, tulburări respiratorii, reducerea capacităţii de muncă. Vitamina C se găseşte din abundenţă în citrice şi cel mai mult în lămâie. La munte este necesar să consumaţi zilnic câteva felii de lămâie cu zahăr.

-În drumeţiile de iarnă, organismul consumă o cantitate mai mare de energie, prin efortul pe care îl faceţi şi datorită temperaturii scăzute. Pentru a putea rezista, este necesar consumul unor alimente corespunzătoare, cu precădere substanţe grase şi zaharoase, bogate în calorii, dar şi într-o cantitate mai mare, din care nu trebuie să lipsească fructele. Băuturile calde, ceai cu lămâie, precum şi cafeaua, în limita obişnuinţei, sunt băuturi de bază în drumeţiile de iarnă.

-Un om care are un consum moderat de energie are nevoie cam de 3.500 de calorii pe zi. La un drum mai greu, cu eforturi suplimentare, sunt necesare cam 5.500-6.000 de calorii în 24 de ore, care vor favoriza buna funcţionare a organismului, fără să fie omise niciuna dintre cele trei grupe nutritive cunoscute, care furnizează caloriile necesare.

a. Substanţe grase (lipide): unt, şuncă afumată, costiţă, slănină afumată, kaizer, salam uscat, conserve de carne, conserve de pateu, conserve de peşte.

b. Substanţe zaharoase (glucide): zahăr, miere de albine, ciocolată, glucoză, bomboane, halva, dulceaţă, napolitane, biscuiţi, prăjituri uscate, ceai, cafea.

c. Substanţe albuminoide (proteine): caşcaval, brânză de oaie, brânză topită, creme pe bază de brânză, smântână, iaurt, ouă fierte.

d. Legume de sezon: roşii, ardei, ceapă, usturoi.

e. Fructe: lămâi, mere, prune, portocale, banane, stafide, smochine, nuci, nuci de cocos.

Nu uitaţi pâinea şi sarea de bucătărie!

Din toate aceste produse, puteţi să vă alegeţi, după pofta inimii, cantitativ, cât credeţi că puteţi să duceţi şi să mâncaţi.

Reţeta casei, adică preferata mea: brânză cu ceapă, şuncă afumată cu usturoi, costiţă afumată perpelită pe jar, la foc, în faţa cortului, miere de albine în amestec cu miez de nucă, puţin fărâmiţat, bomboane mentolate, smochine, lămâie.

Apa! În excursiile pe munte, efortul fizic provoacă o transpiraţie intensă, şi aceasta duce la necesitatea de a consuma o cantitate mai mare de apă. De aceea, consumul de sare de bucătărie este un remediu, deoarece va reduce transpiraţia şi setea, fiindcă clorul din sare reţine apa în organism. Nu consumaţi apă când corpul este foarte încălzit, deoarece aceasta poate avea consecinţe neplăcute. Senzaţia de sete v-o puteţi astâmpăra consumând un măr sau o portocală, câteva prune sau câteva felii de lămâie. Un consum mare de apă la fiecare popas înseamnă sete permanentă. La munte există aproape întotdeauna posibilitatea de a găsi apă potabilă care să provină dintr-un izvor. Nu consumaţi, în niciun caz, apă din lacuri sau râuri, care provine din topirea zăpezii sau din ploaie, aceasta fiind în mod sigur infectată. Iarna, în timpul mersului, pentru potolirea setei nu recurgeţi la consumul zăpezii sau al gheţii. Fără niciun risc, se poate topi zăpadă, apa obţinută se va fierbe bine şi se va consuma răcită sau caldă, sub formă de ceai, cafea sau supă. Cel mai indicat este să vă aprovizionaţi cu apă chiar în momentul plecării în excursie sau de la o cabană, şi, dacă e posibil, puteţi lua şi apă minerală, aceasta fiind bogată în săruri minerale, atât de necesare în aceste condiţii.

-Băuturile alcoolice sunt cu totul contraindicate, atât înainte de excursie, cât şi în timpul mersului, fiindcă după o scurtă perioadă de timp duc la moleşirea organismului. În drumeţiile montane, consumul de alcool poate avea cele mai neplăcute consecinţe. În starea de euforie vă pierdeţi controlul, mersul devine greoi şi neglijaţi şi posibilele pericole ce pot duce la accidente.

Îmi amintesc de un caz petrecut într-o vară, în Munţii Bucegi. Conduceam un grup de turişti de la Cabana Mălăeşti spre Vârful Omul, prin Hornul Mare al Mălăeştiului. O fată din grup mi-a spus că cel care a rămas în urmă tot scoate din buzunar o sticlă şi bea ceva. Era omul pe care îl avertizasem la cabană să nu mai bea. Prietenii lui s-au angajat să-l potolească şi să-l ajute, însă efectul băuturii se produsese. Hornul Mare al Mălăeştiului este o pantă înclinată, de peste 50 de grade, plină cu grohotiş, între doi pereţi verticali. Omul meu, ameţit, a urcat panta, lungă de vreo 200 de metri, mai mult în stil patruped.

Realitatea e că mulţi turişti consumă băuturi, la cabană sau la cort, aduse de acasă. Marea distracţie se desfăşoară cu joc de cărţi, băutură şi cântece, care, până la urmă, nu sunt decât un fel de „lălăială” stridentă. Nu aceasta este drumeţia montană pe care o recomand, ci, dimpotrivă, o combat cu toată înverşunarea.

Mircea SOCACIU,

Ghid montan