Get Adobe Flash player

Alex-Robert Matei, micuţul mare campion plecat de la Caransebeş

Chiar dacă are numai 13 ani, Alexandru-Robert Matei este un mare campion. El s-a născut la Caransebeş, în 22 octombrie 2002. A început să practice judo în anul 2007, la Clubul Energetica, unde i-a avut antrenori pe Ion Radu şi Ion Răuţu. În 2011, a plecat, împreună cu părinţii, la Timişoara, unde nu au stat decât un an, deoarece din 2012 s-au stabilit la Lugoj. Aici, el a practicat judo-ul la Clubul Sportiv Şcolar din localitate, sub îndrumarea antrenoarelor Andreea Olteanu şi Cristina Toth. Rezultatele obţinute de tânărul sportiv născut la Caransebeş nu au trecut neobservate, astfel că din februarie 2015 el a fost transferat la Liceul cu Program Sportiv din Focşani, unde funcţionează singurul Centru Olimpic de Excelenţă în Judo din țară, de pregătirea lui ocupându-se Sensei Iulian Surlă, campion european și vicecampion mondial în 2015.

De când a început să facă acest sport, Alex a participat la zeci de concursuri, atât în ţară, cât şi în Croaţia, Austria, Serbia, Ungaria, Bulgaria şi Kosovo, de la fiecare întrecere întorcându-se cu câte un trofeu, câștigând astfel peste 40 de titluri internaționale. În vitrina sa, doar șapte medalii sunt de bronz, restul fiind de aur – 58, şi argint – 15.

Alex a devenit campion naţional la categoria 30 kg, U-14, în 14 iunie 2014, după ce a câştigat locul I la concursul de la Bacău, atunci când nu împlinise încă 12 ani. Seria succeselor înregistrate de foarte tânărul sportiv a continuat, astfel că, anul trecut, când avea doar 12 ani, a ieșit vicecampion național la categoria U 14 și a obținut bronzul la U 15 și U 16. Tot în 2015, tânărul judokan și-a mai adăugat în palmares două locuri I, la U 14 și U 16, la concursul de la Zeltweg, Austria, unde au participat peste 1.200 de sportivi din 30 de țări, precum și un titlu de campion obținut la Osijek, în Croația, la Euroliga de Judo, unde a concurat la categoria U 16, alături de sportivi din patru țări.

În prezent, Alex Matei se pregătește intens pentru participarea la Cupa Europei, care va avea loc la Gyor, în Ungaria, în cursul lunii mai.

Sorin ROGOZ

Traducere
Slovensky Med
Servicii deratizare Transal Urbis


Servicii Transal Urbis