Alex Chicin ia aurul Serbiei


La sfârşitul săptămânii trecute, în Serbia, la Nis, a avut loc un concurs internaţional de judo, la care au participat 200 de sportivi din Bulgaria, România şi ţara-gazdă. Caransebeşul a fost reprezentat la această competiţie de tânărul Alexandru Chicin, de la Clubul Energetica din municipiu, antrenori Ion Radu şi Ionel Răuţ, care, deşi cântăreşte doar 66 kg, a luptat la Cadeţi, categoria 73 kg. Chiar şi în aceste condiţii, valoarea tânărului judoka din Caransebeş şi-a spus cuvântul, el urcând pe prima treaptă a podiumului de premiere. (S. Rogoz)