„Aceste supărări nu-şi au rostul, iar USL nu se va rupe în Caraş-Severin!”


Gâlceavă în Consiliul Judeţean

Aceste supărări nu-şi au rostul, iar USL nu se va rupe în Caraş-Severin!”

Declaraţia îi aparţine lui Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş şi copreşedinte al Uniunii Social Liberale Caraş-Severin, şi a fost făcută sâmbătă, 23 iunie, cu prilejul unui moment mai delicat, înregistrat în timpul desfăşurării şedinţei de constituire a noului Consiliu Judeţean, rezultat în urma recentelor alegeri locale. Dacă până la alegerea celor doi vicepreşedinţi ai acestui for, lucrurile decurseseră normal, în clipa în care liderul grupului ACD, Iustina Turnea, i-a propus pentru această funcţie pe liberalii Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova, social-democraţii, care voiau şi ei un vicepreşedinte, au cerut două minute pentru consultări, au părăsit sala şi nu s-au mai întors. Şedinţa şi-a urmat cursul, iar Ghirghioni şi Iova au fost votaţi în cele două funcţii. După acest moment tensionat, atât cei doi copreşedinţi ai USL Caraş-Severin, Ion Mocioalcă şi Marcel Vela, cât şi vicepreşedintele liberal Sorin Frunzăverde au făcut o serie de declaraţii. (S. Berger, A. Crânganu)

Sâmbătă, 23 iunie, la Reşiţa a avut loc prima şedinţă a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, în componenţa rezultată în urma alegerilor locale de acum aproape trei săptămâni. În sală au luat loc, pe lângă noii consilieri, şi reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, ai instituţiilor deconcentrate ale Consiliului Judeţean, primari din judeţ, parlamentari ai Uniunii Social-Liberale, precum şi cei trei copreşedinţi ai USL Caraş-Severin – deputatul Ion Mocioalcă, primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, şi Ioan Ţundrea, preşedintele Partidului Conservator Caraş-Severin.

Pentru început, a fost votată, în unanimitate, Comisia de validare a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, pe întreaga durată a madatului, ea fiind compusă din Iustina Turnea, Florentin Bocşan, Nicolae Gubandru, Aurel Miclea şi Dorinel Iacob.

În continuare, s-a trecut la validarea, prin vot deschis, a celor 30 de consilieri judeţeni, după care aceştia au depus jurământul. Au rostit clar şi răspicat „Jur”: Matei Armaş-Cioflec (PDL), Viorel Başag (USL), Olga Bittermann (PP-DD), Florentin Bocşan (USL), Mihai Bona (UNPR), Iosif Dănilă Brebu (PDL), Mircea Ciobanu (USL), Lenuţa Ciurel (PDL), Ioan Cojocariu (USL), Romeo Dumitrescu (UNPR), Ionesie Ghiorghioni (USL), Nicolae Grindeanu (USL), Nicolae Gubandru (USL), Mihai Guţu (UNPR), Dorinel Iacob (PP-DD), Ilie Iova (USL), Constantin Sorin Madina (PP-DD), Aurel Marinescu (USL), Aurel Miclea (PDL), Flavius Nedelcea (USL), Gheorghe Paica (PDL), Liubiţa Raichici (USL), Gheorghe Roşeţi (USL), Ion Spânu (USL), Ştefan Stănescu (USL), Daniel-George Surdu (PP-DD), Sorin-Iacob Ştefan (USL), Nicolae Ştefănescu (USL), Iustina Turnea (USL) şi Ioan Ţundrea (USL).

Următorul moment al şedinţei a însemnat declararea, în urma aprobării, cu unanimitate de voturi, a Consiliului Judeţean Caraş-Severin ca structură legal constituită.

Punctul 4 de pe ordinea de zi a fost şi mărul discordiei acestei şedinţe. Dacă, până atunci, lucrurile au decurs normal, în momentul în care liderul grupul Alianţa de Centru-Dreapta (PNL+PC), Iustina Turnea, i-a propus în funcţia de vicepreşedinţi pe Ionesie Ghiorghioni şi pe Ilie Iova, fostul viceprimar al municipiului Caransebeş, grupul PSD, prin vocea liderului său, Nicolae Ştefănescu, a cerut o pauză de două minute, pentru consultări. Toţi social-democraţii prezenţi în sală au ieşit pe holul Consiliului Judeţean, unde copreşedintele USL, deputatul Ion Mocioalcă, s-a adresat direct presei, declarând că se încearcă, în Caraş-Severin, scindarea în două a Uniunii Social-Liberale, prin aceea că PNL are un grup de consilieri proprii, iar PSD, altul. Mocioalcă a mai afirmat că prin propunerile făcute de Iustina Turnea se încalcă Protocolul încheiat la nivel naţional, în care se spune că cei doi vicepreşedinţi vor fi de la cele două grupuri, în speţă de la ACD şi de la PSD. Copreşedintele a considerat acest gest drept un atac la unitatea USL şi de aceea grupul social-democrat a hotărât să părăsească lucrările Consiliului Judeţean, până la reglementarea, la nivel naţional, a situaţiei, urmând să facă cunoscute deciziile care se vor lua în acest sens, imediat ce ele vor fi adoptate. Întrebat dacă au fost discuţii între aliaţii care constituie USL, deputatul social-democrat a afirmat că ele s-au purtat doar telefonic şi că, în cazul în care ar fi trebuit să facă o nominalizare pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, persoana desemnată de grupul PSD ar fi fost Ion Spânu. „Este vorba despre o tentativă de rupere a USL în Caraş-Severin, dar să vedem cum se va rezolva ea”, a conchis Ion Mocioalcă.

Chiar şi fără consilierii social-democraţi, cele două propuneri au fost supuse la vot, ambele trecând cu câte 23 de voturi „pentru” şi câte un vot anulat, astfel că cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin sunt Ionesie Ghiorghioni şi Ilie Iova.

După încheierea şedinţei, Marcel Vela, primarul municipiului Caransebeş şi copreşedinte al USL Caraş-Severin, a declarat: „Mulţi colegi din PSD m-au sunat în aceste ultime minute… Nu sunt de acord cu gestul unor colegi consilieri judeţeni care au părăsit plenul şedinţei, deoarece, încă din luna martie, se ştia că, la Consiliul Local Reşiţa, Mihai Stepanescu, atunci când a venit, din calitatea de primar independent, la PSD, a pus condiţia să aibă majoritatea în plenul acestui Consiliu, rezultând, implicit, că la nivelul organizaţiilor municipale din reşedinţa de judeţ, s-a ajuns la concluzia viceprimarilor social-democraţi, iar la Consiliul Judeţean s-a acceptat de către conducerea naţională, care a fost prezentă aici, ca majoritatea să o realizeze Partidul Naţional Liberal. Asta în condiţiile în care aici, în Caraş-Severin, a avut loc o acţiune cu efect naţional, cu trecerea unei moţiuni, cu votarea unui nou Guvern, şi Caraş-Severinul cred eu că, în cadrul acestui protocol naţional, trebuie tratat ca o situaţie specială, iar Sorin Frunzăverde a solicitat majoritatea în Consiliul Judeţean, aşa cum şi Mihai Stepanescu, candidatul social-democrat, a solicitat-o în Consiliul Local Reşiţa. Aşadar, aceste supărări nu-şi au rostul, USL nu se rupe în Caraş-Severin, suntem mulţi colegi social-democraţi, liberali şi conservatori în USL, nu suntem doar unii care acum vor să braveze sau să se victimizeze, aşa că USL va funcţiona în continuare, şi pentru alegerile parlamentare… Avem multe construcţii de făcut, am făcut campanii pentru primării, acum negociem funcţiile de viceprimari în cadrul Uniunii, şi sper ca şi colegii social-democraţi să fie de acord să continuăm acest proiect care, repet, de aici, din Caraş-Severin, în martie, puţini se aşteptau să ducă la căderea unui guvern. În consecinţă, USL este pe drumul cel bun, atât în Caraş-Severin, cât şi la nivel naţional şi, cu siguranţă, va funcţiona cel puţin până în anul 2016… Încă patru ani şi cinci luni, cel puţin”.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a spus, după încheierea şedinţei de sâmbătă: „Aceasta nu a fost o situaţie creată, ci una mai demult negociată cu Partidul Social Democrat. Niciodată nu a avut loc o discuţie despre un vicepreşedinte PSD. Mai mult, probabil că obiectivul domniilor-lor a fost Primăria Reşiţa şi asigurarea, acolo, a unei majorităţi confortabile pentru social-democraţi, aşa cum obiectivul negociat pe care noi l-am avut a fost Consiliul Judeţean, care s-a şi materializat azi prin alegerea celor doi vicepreşedinţi. Am spus zilele trecute că voi ţine o conferinţă de presă în care voi vorbi mai mult despre campania electorală, oferind şi o serie de statistici, dar şi despre modul în care anumiţi parteneri s-au comportat în această campanie. Evident, asemenea comportamente singulare nu pot să pună în pericol colaborarea dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social-Democrat. La nivelul judeţului nostru respectăm această construcţie politică şi pot să spun că, datorită demersului din această primăvară, cred că am consolidat, sunt sigur că am consolidat Uniunea Social-Liberală, am adus la putere un Guvern al Uniunii Social-Liberale. Încă vor fi anumite aprecieri, dar eu cred că realiste şi întemeiate, bazate pe dovezi, în legătură cu anumite atitudini, cu un comportament pe care, nici eu, personal, nici colegii mei din Partidul Naţional Liberal nu l-am înţeles pe parcursul campaniei electorale”.

Să mai spunem că în cadrul şedinţei de sâmbătă au fost constituite şi cele şase comisii de specialitate ale Consiliului Judeţean. Astfel, la Comisia pentru activităţi economico-financiare (5 membri), preşedinte este Nicolae Ştefănescu, iar secretar – Viorel Başag; la Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, mediu, turism, sport şi agricultură (5 membri), preşedinte este Mircea Ciobanu, secretar – Ioan Ţundrea; Comisia de relaţii externe şi integrare europeană (3 membri), preşedinte – Lenuţa Ciurel, secretar – Olga Bittermann; Comisia de muncă, sănătate, protecţie socială şi protecţia copilului (5 membri), preşedinte – Romeo Dumitrescu, secretar – Iosif Dănilă Brebu; Comisia pentru învăţământ, cultură, familie, culte şi minorităţi (5 membri), preşedinte – Liubiţa Raichici, secretar – Daniel-George Surdu; Comisia juridică şi de disciplină (5 membri), preşedinte – Ioan Cojocariu, secretar – Gheorghe Roşeţi.

Să mai spunem că, în final, preşedintele Sorin Frunzăverde a declarat că următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean va avea loc în 15 sau 16 iulie.

Sonia BERGER

Adrian CRÂNGANU