Acasa la batrânii fara casa


Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a Comitetului Consultativ de Dialog Social pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judetul Caras-Severin, care a avut loc la mijlocul saptamânii trecute, s-a referit la informarea membrilor care compun aceasta structura, cu privire la acordarea unor servicii specializate de gazduire, îngrijire, recuperare, reabilitare si reinsertie sociala a batrânilor, în scopul mentinerii, refacerii sau dezvoltarii capacitatilor individuale ale acestor persoane.
În prezent – s-a comunicat în cadrul sedintei -, la Caminul pentru Persoane Vârstnice Sacu se afla în îngrijire si supraveghere 32 de beneficiari ai serviciilor acestei institutii. Dintre acestia, 16 sunt semidependenti, noua sunt dependenti, iar un numar de sapte persoane sunt încadrate ca independente. Pe parcursul anului trecut, aici au avut loc cinci internari si o reintegrare familiala, iar în 2014 s-au înregistrat o internare si doua reintegrari familiale.
Caminul de la Sacu este format din patru corpuri de cladire, cel în care sunt gazduiti beneficiarii de servicii fiind compus din zece camere cu trei locuri si o camera cu doua locuri. Camerele au o structura tip apartament, astfel ca de pe holul principal se intra într-un coridor comun pentru doua camere si o baie dotata cu toaleta, chiuveta si dus. De asemenea, cladirea mai gazduieste bucataria, sala de mese prevazuta cu mobilier confortabil, cu doua bai, precum si cabinetul medical.
Al doilea corp de cladire este format din patru încaperi folosite de personalul administrativ, o baie pentru acestia si o magazie de alimente. Corpul a fost renovat recent si cuprinde o sala pentru pregatirea hranei pentru beneficiarii care solicita acest lucru, o sala-club pentru petrecerea timpului liber, o camera cu patru paturi, una cu doua paturi si cinci camere cu trei paturi, doua bai dotate cu cada, toaleta si chiuveta, sala de recuperare si izolator, însa acest corp de cladire nu este înca dat în folosinta.
Corpul cu numarul trei gazduieste spalatoria, centrala termica, atelierul mecanic, grupul electrogen, uscatorul si capela care deserveste nevoile religioase si spirituale ale beneficiarilor.
Cel de al patrulea corp de cladire este format dintr-o sala multifunctionala spatioasa, unde cei gazduiti aici îsi pot petrece timpul liber practicând diferite jocuri, activitati sociale si recreativ-culturale sau pot viziona programele TV, tot aici fiind expuse si lucrarile manuale realizate de beneficiari cu sprijinul voluntarilor de la ONG-urile cu care colaboreaza Caminul.
Curtea institutiei este spatioasa, dotata cu foisoare, spatii verzi si pomi fructiferi.
Vizitatorii beneficiarilor sunt primiti într-o camera special amenajata, unde pot discuta în intimitate cu persoanele la care au venit.
În cursul acestui an, finantarea Caminului pentru Persoane Vârstnice Sacu este asigurata din sumele încasate din contributia beneficiarilor, fondurile încasate de la bugetul Consiliului Judetean Caras-Severin, iar pentru finalizarea renovarii unui corp de cladire, de la Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice.
Caminul pentru Persoane Vârstnice ,,Sfintii Constantin si Elena” din Caransebes are o capacitate de 50 de locuri si acorda servicii sociale specializate, respectiv gazduire pe perioada nedeterminata, asistenta medicala si îngrijire, asistenta paleativa, consiliere psihologica, precum si socializare si petrecere a timpului liber. Finantarea institutiei este asigurata de la bugetul de stat, de la cel al Consiliului Judetean Caras-Severin, din contributia lunara de întretinere a persoanelor beneficiare sau, dupa caz, a întretinatorilor acestora, precum si din donatii si sponsorizari.
Caminul pentru Persoane Vârstnice ,,Sfintii Constantin si Elena” asigura beneficiarilor conditii pentru desfasurarea unor activitati de socializare si petrecere a timpului liber, atât în institutie, cât si în comunitate. În acest sens, conducerea Caminului a încheiat contracte de parteneriat cu Asociatia ,,Terra” Resita, SC ,,Anaman Medical”, Centrul de Voluntariat al Episcopiei Caransebes, Scoala Gimnaziala Slatina-Timis, Asociatia ,,Caritas”, Liceul Pedagogic ,,C.D. Loga”, precum si cu Seminarul Teologic Ortodox ,,Episcop Ioan Popasu”. Trimestrial, aici este editata revista ,,Caminul nostru”.
Madalina DOMAN