A N U N Ţ DE NEGOCIERE DIRECTĂ


Având în vedere că la două licitaţii anunţate nu s-a prezentat niciun ofertant, pentru ducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local Caransebeş Nr. 78/14.04.2009, se va organiza în data de 28 octombrie 2010, ora 14, la sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, negociere directă, cu adjudecare la cel mai mare preţ obţinut, pentru închirierea a două amplasamente garaj în suprafaţă de 24 mp fiecare (6,3m x 3,8 m), în continuarea celor 5 garaje construite pe Strada Padeşului.

Cererile de înscriere la negocierea directă, însoţite de toate documentele necesare, se pot depune la Biroul Relaţii cu Publicul al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, până la data de 28 octombrie 2010, ora 10.

Contravaloarea Caietului de sarcini, împreună cu planul de situaţie şi documentele necesare negocierii, în sumă de 50 lei, se achită la casieria Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei municipiului Caransebeş, Strada Teiuşului, nr. 24, până la data de 28 octombrie 2010, ora 10 (data-limită de depunere a actelor solicitate).

Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon: 0255/514947, 0255/513104, Oficiul Juridic.