Arhive zilnice: 17/05/2023


CFR anunţă: între Craiova şi Caransebeş se va circula cu 160 km/h!

Zilele trecute a fost lansată licitaţia pentru modernizarea secţiunii Poarta – Caransebeş (Lotul 6) a tronsonului de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, valoarea estimată a contractului derulat de CFR Infrastructură, finanţat prin Programul Transport, fiind de 1,33 miliarde de lei, fără TVA. Conform declaraţiilor ministrului Sorin […]


Aripi retezate

Nu ştiu câte lucruri bune am făcut până acum, n-am stat niciodată să le număr, dar unul sunt sigur că măcar o cărăruie o să-mi deschidă spre Rai, dacă, bineînţeles, aşa ceva există. Şi când spun asta mă gândesc că mereu am încercat să ajut tinerii, chiar şi atunci când […]


Peste 12 milioane de lei pentru școlile și liceele din Caransebeș

Recent, a fost aprobat proiectul „Dotarea cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive a unităților de învățământ din municipiul Caransebeș”, prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a proiectului este de 12.054.305,40 lei fără TVA. Proiectul prevede dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale sau […]


Duminică, toate drumurile au dus la Fâneaţa cu narcise de la Zerveşti

În organizarea Primăriei comunei Turnu Ruieni, la Zerveşti a avut loc duminică, 14 mai, Sărbătoarea Narciselor, o tradiţie care a fost întreruptă acum 12 ani, din motive financiare. Participanţii, veniţi în număr mare din toate colţurile judeţului, au avut parte de un spectacol folcloric de înaltă ţinută, precum şi de […]


Vizită americană la Caransebeş

Ataşatul cultural al Ambasadei SUA, William J. O’Connor, precum și membrii trupei Sub-Radio, care a concertat la Casa de Cultură „George Suru”, au fost, la sfârşitul săptămânii trecute, oaspeții primarului Felix Borcean, la sediul municipalității. La discuții au mai luat parte Daniel Olariu, omul de afaceri care încearcă să repornească […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, una dintre cele mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 15-18 lei/kg, smântână – 45-50 lei/kg, caş oaie – 50 lei/kg, urdă – 20 lei/kg, telemea de vacă – 30-35 lei/kg, […]


Pompierii caransebeşeni, rezultate excelente în finala Campionatului de atletism şi cros de la Târgu Jiu

La sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat Campionatul de atletism și cros – Cupa Asociației Sportive a Pompierilor din România – Etapa finală a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Competiția s-a desfășurat în perioada 10-12 mai, la Târgu Jiu, pe Stadionul Municipal, unde cei mai buni pompieri sportivi din țară […]


La doar 15 ani, Casian Ivan – pe podium la Campionatul Naţional de Endurocross

Duminică, 14 mai, pe Arena Sitorman din localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, s-a desfăşurat etapa a III-a, cea mai intensă cursă de Endurocross din Campionatul Naţional. La acest concurs, caransebeşeanul Casian Ivan, în vârstă de doar 15 ani, elev în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Decebal” din municipiu, legitimat […]


Undă verde pentru bazinul de înot de la Caransebeş

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a prezentat zilele trecute constructorului care a câștigat licitația pentru construirea bazinului de înot acoperit, terenul pe care se vor desfășura lucrările. În urma vizitei din teren, constructorul s-a angajat că, în cel mai scurt timp, va trimite primele propuneri de amplasare a bazinului, după care […]