Arhive zilnice: 25/05/2022


La Caransebeş au fost înhumate osemintele descoperite în curtea Cercului Militar

Sfârşit de poveste în privinţa scheletelor descoperite în vara lui 2019 în curtea Cercului Militar din Caransebeş, eveniment despre care presa a relatat pe larg la vremea respectivă şi chiar după aceea, pe măsură ce săpăturile scoteau la iveală noi relicve. La mijlocul săptămânii trecute, osemintele au fost înhumate în […]


Turma

Oricât mă străduiesc să-mi amintesc, şi chiar mă concentrez şi mă încrunt corespunzător când scriu asta, eu nu ţin minte să fi fugit vreodată din faţa cuiva sau a ceva, orice ar fi însemnat lucrul ăla. Asta nu înseamnă, automat, că sunt curajos, ci mai degrabă că încerc să nu […]


Caransebeşul vrea autobuze electrice

În şedinţa extraordinară de la mijlocul săptămânii trecute, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind participarea municipiului Caransebeş în cadrul proiectului „Modernizarea şi eficientizarea transportului public de călători prin achiziţia de mijloace de transport nepoluante – autobuze electrice”, în vederea finanţării acestuia în cadrul Planului Naţional de Redresare şi […]


100 de lei ora de sport la Caransebeş

În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea şi completarea regulamentului de utilizare a terenurilor de sport multifuncţionale aflate în proprietatea municipiului Caransebeş. Astfel, între orele 8 şi 14, şcolile publice din învăţământul de masă beneficiază de utilizare gratuită, cadrele didactice având […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, una dintre cele mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 15-18 lei/kg, caş de oaie – 30-35 lei/kg, urdă – 12-15 lei/kg, smântână (borcan) – 15 lei/kg, telemea de vacă – […]


„Sprijin pentru România“ – Uniți pentru o Românie Stabilă și Puternică!

Președintele PNL – Filiala Caraș-Severin, senatorul Ion Marcel Vela, alături de ceilalți doi parlamentari liberali de Caraș-Severin, deputații Jaro Norbert Marșalic și Dumitru Rujan, au fost printre primii susținători, alături de echipa liberală din Banatul de Munte, ai Moțiunii „Uniți pentru o Românie stabilă și puternică” a actualului președinte PNL […]


Peştera cu frumuseţi nepământene de la Maciova şi-a primit iniţiaţii

Vreme de aproape cinci ani, membrii Asociaţiei Speologice Prusik din Timişoara au organizat tabere de profil în zona comunei Constantin Daicoviciu, la Căvăran, Peştere şi Maciova. În tot acest timp, ei au descoperit şi au cartografiat peşteri în acest perimetru, printre frumuseţile naturale de aici, 28 la număr, fiind şi […]


Săptămână plină la Biblioteca „Mihail Halici”

Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeş a avut o săptămână plină de evenimente cultural-educative, pragul instituţiei fiind trecut zilnic de copii şi elevi de la grădiniţele şi şcolile de pe raza municipiului. Astfel, luni, biblioteca a găzduit elevii clasei a IX-a A de la Colegiul Naţional „Traian Doda”, care au […]


„Cuib” nou pentru Vulturii Prisaca

Duminică, 22 mai, la Constantin Daicoviciu a avut loc un eveniment mult-aşteptat de comunitatea de aici – inaugurarea Bazei sportive de la Prisaca, organizator fiind ACS Mundo Reşiţa, cu sprijinul Primăriei comunei. În deschidere, la orele dimineţii, a avut loc un turneu de juniori Under 13, la care au participat […]