Arhive zilnice: 22/07/2020


Se renovează cultura la Constantin Daicoviciu

Primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeş, ne-a informat că în această perioadă se execută lucrări de reparaţii la faţada Căminului cultural din satul aparţinător Mâtnicu Mare, acestea fiind finanţate din fonduri de la bugetul local. Lucrările contractate presupun refacerea tencuielii faţadei căminului, betonarea terasei din faţa imobilului, montarea streşinilor, burlanelor […]


Anne-Marie Szaniszlo şi-a făcut antologie. Din vise

Am intrat recent în posesia „Antologiei de vise”, volum de versuri semnat de Anne-Marie Szaniszlo, absolventă, anul acesta, a Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş, carte apărută la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila, în 2019. „Anne visează mereu lucruri care prelungesc realitatea. Visele sunt atât de prezente în viaţa […]


Educaţia copilului în lumina Sfintei Scripturi

Copilul constituie punctul central în viața părinților. Copilul face ca legătura dintre părinți să fie mai puternică, mai caldă, mai durabilă, mai afectivă, dându-le un sens vieții, tocmai prin această mărire, proporție și întindere a lor peste legătura unității inițiale, de la începutul căsniciei, care pe parcurs se poate uneori […]


Trăim într-o lume a esteticului

Trăim într-o lume a esteticului în care este plăcut tot ceea ce violentează privirea prin grandoare, strălucire, forme, culoare. Lucrurile simple au fost aruncate undeva și trase peste ele o perdea a uitării, au fost lăsate să doarmă sub o pânză albă, pe care a început să se aștearnă praful. […]


1,9 milioane de euro pentru producătorii din sectorul pomicol

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide, în perioada 30 iunie – 30 septembrie a.c., prima sesiune de depunere a Cererilor de finanțare din 2020 pentru Submăsura 9.1a – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile disponibile pentru […]