Instaurată în anul 1880, Ziua Naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă: începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei.
Prin semnificaţiile sale şi în onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este cunoscută şi sărbătorită şi în alte ţări din Europa sau din lume.
Republica Franceză este una constituțională unitară, având un regim semi-prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este franceza, iar moneda este euro.
Deviza națională este „Libertate, Egalitate, Fraternitate – Liberté, Égalité, Fraternité”, iar drapelul Franței este format din trei benzi verticale colorate, respectiv în albastru, alb și roșu. Imnul național este La Marseillaise.
Franţa este principalul contribuitor şi promotor al acţiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, care, pornind de la afinitatea pentru limba franceză, reuneşte state şi guverne de pe cinci continente. Franţa face parte şi din grupul celor mai industrializate naţiuni, G8, fiind a cincea economie mondială, conform statisticilor Băncii Mondiale.
„Când vreau să ştiu ce gândeşte Franţa, mă întreb pe mine însumi” – Charles de Gaulle.
Vive la France pour toujours!
Deputat, Ion Marcel Vela,
Prședinte PNL Caraș-Severin