Zlagna și Potocul nu vor mai face necazuri caransebeșenilor


La Primăria Caransebeș a avut loc, la sfârșitul anului trecut, o întâlnire între edilul municipiului, Marcel Vela, și directorul Administrației Bazinale de Apă Banat, Ervin Luci, subiectul discuțiilor constituindu-l problemele create de pâraiele Zlagna și Potoc în perioadele cu precipitații abundente, sau primăvara, odată cu topirea zăpezilor.

Reprezentantul ABA Banat a dat asigurări că, pe viitor, cele două cursuri de apă nu vor mai crea neajunsuri caransebeșenilor, specialiștii timișoreni fiind de acord cu soluțiile propuse de administrația municipiului după inundațiile din 2014, respectiv devierea Zlagnei în râul Sebeș și realizarea unei acumulări nepermanente pe Potoc. „Am stabilit ultimele detalii pentru întocmirea studiilor de fezabilitate pentru devierea pârâului Zlagna în râul Sebeș și pentru realizarea unei acumulări nepermanente pe cursul de apă Potoc, în zona Aeroportului, pentru a proteja locuitorii împotriva inundațiilor. Ambele lucrări cresc gradul de siguranță a oamenilor aflați în aval de aceste lucrări. În 2016, dacă există posibilitatea, vom face lucrările cu utilajele noastre. Dacă nu, lucrările vor fi scoase la licitație și se vor executa, dar sigur ele vor începe în a doua parte a anului”, a spus Ervin Luci.

Conducerea executivului local consideră că investițiile pe care ABA Banat le are în plan pentru pâraiele Zlagna și Potoc vor rezolva pentru totdeauna problemele care apăreau după averse consistente sau topirea zăpezilor. „Mă bucur că cei de la ABA Banat, care administrează pâraiele Zlagna și Potoc, au ținut cont și de soluțiile propuse de noi, pentru a termina definitiv cu inundațiile de pe cele două albii, care se înregistrează aproape în fiecare primăvară. Pârâul Zlagna va fi deviat direct în râul Sebeș, înainte de intrarea în municipiu, pentru a se evita inundațiile din Caransebeșul Nou, iar Potocul, care inunda până în prezent cetățenii din zona străzilor Ardealului și Tudor Vladimirescu atunci când se înregistrau debite foarte mari, va fi controlat printr-un baraj care va stoca surplusul de apă când va ploua foarte mult. În acest mod, cursul din aval de baraj va fi controlat permanent printr-o mică ecluză, iar albia va fi ferită de inundații. Sunt investiții istorice, care vor proteja generațiile care vin după noi, iar Caransebeșul nu va mai avea niciodată probleme cu pâraiele Zlagna și Potoc”, a declarat Marcel Vela.

Bogdan NAUM