Adrian CRÂNGANU

Am spus-o de nenumărate ori, încât câteodată mi-a fost şi lehamite cât am tot repetat-o, şi ultima oară cred că nu sunt două luni de când am făcut-o, zic, aşadar, a nu ştiu câta oară, că domeniile cele mai bulibăşite din viaţa noastră sunt Sănătatea şi Învăţământul. Amândouă, la fel de importante, sau poate cele mai importante lucruri pentru ceea ce se întâmplă înăuntrul nostru. Şi niciunul dintre guvernele de până acum nu le-a arătat mai multă consideraţie decât unui vaccin pe care îl faci cobailor care alcătuiesc poporul român. Dacă s-a spart o fiolă, iei la orice oră alta din cutia aflată în dulapul cu medicamente.

Şi dacă despre Sănătate am scris nu demult, pentru că am stat în spital, şi încă mult mai mult decât aş fi vrut, despre Învăţământ am ezitat s-o fac. Nu eram tocmai în mijlocul fenomenului, nu îl simţeam, şi nu voiam să fiu pe lângă subiect. Acum, însă, sunt exact în miezul problemei. Pentru că am traversat domeniul cu Bacul, dacă-mi este permis să fac un joc de cuvinte. Şi-am rămas cu un sentiment neplăcut, ca şi cum aş fi navigat prin nişte ape mâloase şi urât mirositoare, şi m-am udat la picioare.

În primul rând, vreau să spun din start că nu am să dezvălui locul, sau locurile, pentru că am vorbit cu mai mulţi oameni, unde s-au întâmplat lucrurile despre care am să scriu în continuare. Sunt însă sigur că ele sunt valabile în absolut orice şcoală din România. Iar în al doilea rând, vreau să mai adaug că n-am să povestesc legende din folclorul de Bac, ci lucruri trăite de părinţi şi elevi cu care m-am întâlnit. Aşadar, legea care interzice strângerea de bani pentru protocoale cu care să fie onoraţi distinşii membri ai Comisiilor de Bac pică din start. Toţi părinţii, repet, toţi părinţii cu care am stat de vorbă, fără excepţie, au băgat mâinile adânc în buzunare. Şi membrii comisiilor, în farfurii.

Până aici, ar mai fi cum ar mai fi. Toate astea sunt ştiute şi răs-ştiute, şi tolerate, n-are niciun rost să ne ascundem după deget şi să spunem că nu-i aşa. Mai grav e că, în timpul examenelor, au existat profesori mituiţi, n-aş putea să spun cu câţi bani, care s-au făcut că nu văd căştile din urechile unor elevi, care primeau în felul acesta rezolvarea subiectelor, şi pe care, dacă aveau prieteni în sală, tinerii cu pricina le transmiteau mai departe. S-a copiat pe rupte. Cunosc elevi care nu meritau să promoveze nici măcar dintr-a noua într-a zecea şi care au luat Bacul cu cel puţin 8. Îi ştiu pe unii care n-au călcat cu săptămânile prin şcoală, care trebuiau exmatriculaţi pentru că aveau sute de absenţe, şi cărora duminică, după afişarea rezultatelor, nu le mai ajungeai cu prăjina la nas. Povesteau în gura mare că au copiat până s-au plictisit.

Tot aşa, însă, am auzit şi despre gesturi ale unor profesori în faţa cărora îmi scot pălăria. Dacă unii colegi de-ai lor au dus rezolvarea subiectelor dintr-o sală în alta, ei, atunci când li s-au propus bani, au văzut negru în faţa ochilor, iar dacă au observat un elev încercând să copieze, mai că l-au luat la palme. Da, au fost şi din aceia.

Şi, ca să fiu cinstit cu toată lumea, şi în primul rând cu mine însumi, am să recunosc că, acum 29 de ani, şi eu am copiat la Matematică de la şefa clasei. Pentru asta, îţi mulţumesc acum, Lucica. În ceea ce priveşte Limba română, îţi răspund tot acum: cu plăcere, şi-altă dată…