Scorilo-Autocatania unu cu doi, doi-unu


Pentru că ambele echipe ale clubului caransebeşean Scorilo-Autocatania au beneficiat de o ,,minivacanţă” la sfârşitul săptămânii trecute, cei doi tehnicieni, Ion Ibric şi Dan Doran, au hotărât să joace un amical ,,în familie” vineri, de la ora 11, pe Stadionul ,,1 Mai”, pe care evoluează formaţia din Liga a IV-a. Meciul a început într-o notă de uşoară dominare a ,,driverilor” din eşalonul superior, care au atacat de câteva ori poarta apărată de Socaci. Astfel, în minutul 5, Coman a reluat cu capul o centrare, însă, datorită poziţiei incomode în care a trimis, mingea a fost reţinută uşor de Socaci, pentru ca, în minutul 8, Ţimbota să tragă pe lângă de la 18 metri, iar peste patru minute Văcărescu să şuteze peste poartă din întoarcere, de la 18 metri.

În continuare, iniţiativa a aparţinut tot băieţilor antrenaţi de Ion Ibric, care au avut încă două ocazii – în minutul 14, şut Românu, de la 20 de metri, prins de portarul ,,gazdelor”, şi în minutul 20, voleu cu pământul, din colţul careului, Ţimbota, parat de Socaci. Băieţii lui Dan Doran au avut şi ei o lovitură liberă de la 35 de metri, în minutul 32, însă ,,torpila” lui Ivanici a trecut peste poartă. Jocul a curs mai departe frumos, un adevărat ,,amical”, fără durităţi, la cârmă aflându-se, în cea mai mare parte, ,,oaspeţii” din Balta Sărată. În minutul 34, după o pătrundere frontală, Feneş i-a pasat lui Coman pe dreapta, însă şutul acestuia, din colţul careului, s-a dus peste. Tot pe dreapta a ajuns în careu şi Ţimbota, un minut mai târziu, dar nu a tras suficient de puternic încât să-l învingă pe Socaci, care a prins în doi timpi.

În minutul 40, Ciobanu a fost faultat de Românu în interiorul suprafeţei de pedeapsă, ,,centralul” Florin Bistrian a arătat punctul cu var, penalty-ul fiind transformat cu siguranţă de Ivanici. Ultima fază notabilă a primei reprize s-a consemnat în minutul 44, după un henţ al lui Puşchiţă, lovitura liberă de la 20 de metri executată excelent de Feneş fiind scoasă de sub bară de Socaci.

Dominarea ,,oaspeţilor” din Balta Sărată s-a menţinut şi în prima parte după reluarea jocului, însă fazele de poartă nu au mai fost la fel de numeroase ca în primele 45 de minute. În minutul 49, Văcărescu a bătut un corner de pe partea stângă, Românu a reluat cu capul, iar nou-intratul Dumitru, interpus pe traiectoria balonului, l-a deviat, însă nu a nimerit spaţiul porţii. După un sfert de oră, acelaşi Românu a trimis o centrare bună de pe stânga, la semiînălţime, însă lui Ţimbota i-au lipsit câţiva centimetri ca să agaţe balonul.

Una dintre cele mai frumos lucrate faze ale meciului a aparţinut ,,gazdelor”, mingea circulând într-o succesiune de pase pe traseul Ciobanu-Lepa-Vireag-Porcescu, acesta din urmă trăgând la colţul lung, însă i-au lipsit câţiva centimetri pentru a nimeri ţinta. Egalitatea s-a restabilit în minutul 69, în urma unui penalty transformat de Coman, dictat ca urmare a unui henţ în careu comis de Porcescu. ,,Driverii” lui Ion Ibric au trecut în avantaj după numai 3 minute, atunci când Patrona a tras de la 18 metri lateral-dreapta, iar mingea, deviată de Covăsală, l-a păcălit pe Socaci. Cu 5 minute înainte de final, Porcescu a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, balonul a fost deviat de zid, l-a depăşit pe Vulpescu, însă acesta s-a redresat la timp pentru a respinge în corner.

Scorilo-Autocatania: Vulpescu, Grigorie, Patrona, Românu, Boureanu, Ţimbota, Feneş, Şt. Bălan, Văcărescu, Neagu, Coman; au mai jucat Păvălan şi R. Dumitru. Antrenor, Ion Ibric.

Scorilo-Autocatania II: Socaci, Covăsală, Puşchiţă, Urs, Dovlete, Ivanici, Vireag, Lepa, Ciobanu, Frenţ, Porcescu; au mai jucat Vulpeş, David, Bordânc. Antrenor, Dan Doran.

Miercuri, 27 aprilie, Scorilo-Autocatania a întâlnit, în deplasare, într-un meci contând pentru Cupa României, pe Bistra Glimboca. În etapa programată sâmbătă, 30 aprilie, băieţii lui Dan Doran se vor deplasa la Anina. Scorilo-Autocatania, echipa care evoluează în Liga a III-a, va sta.

Pagină realizată de Sorin ROGOZ