Sărbători… rimate


Minulesciană

În cinstea anului ce vine,

Trei damigene-am să golesc,

S-adorm în crâşmă, cât m-o ţine,

Şi-n alt guvern să mă trezesc.

Anul Nou

E pragul dintre vremea fostă

Şi viitor, cum spus-au Craii,

Dar e şi-o staţie de poştă,

Unde destinu-şi schimbă caii.

Lui Moş Crăciun

Dac-o să vii şi-n Parlament,

Aşa, cum ştim din calendar,

S-aduci, te rog, în mod decent,

Câte-o… gramatică în dar!

Perspective

În anul care se-nnoieşte,

Văd perspective cum se frâng;

Aud că pensia va creşte,

Dar mi se bate ochiul stâng.

De-ale lui Bachus

Către casă, de la crâşmă,

Doi cheflii, mai cu renume,

Fredonau lipsiţi de teamă:

Trei cărări cunosc pe lume!”.

Nedumerirea chefliului

Se miră şi-astăzi de urmări,

Nedumerit şi făr-un şfanţ:

Cum toate cele trei cărări

Se întâlnesc taman în şanţ?

Zvon de Crăciun

Un porc în noaptea de Ignat

Se confesa unei purcele:

Nu ştiu ce-o fi, dar am visat,

Că ne aşteaptă vremuri grele!

Iarna

Importanţa iernii-i mare –

Povestea odată Bulă –,

Fiindc-atunci se văd cei care

Sunt cu musca pe căciulă.

Iarna la bloc

Aburi grei îmi ies din gură,

Totul e-ngheţat în jur…

După ce că n-am căldură,

Nici nu ştiu pe cin’să-njur.

Avantajele iernii

Iarna-i anotimp de seamă –

Importanţa ei e mare –

Că, spre casă, de la cramă,

Vii pe-o singură cărare.

După Anul Nou

A fost un an cu veselie,

Iar unii-ajuns-au la Salvare,

Că nişte-„amici”, dup-o tărie,

I-au sorcovit ceva mai tare.