Rangerii Juniori, în tabără la Poiana Mărului



În perioada 15-19 iunie, Asociația Altitudine – Filiala Banat a organizat cea de a opta ediție a taberei „Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu” în Poiana Mărului, la pensiunea Vilador. La eveniment au participat 20 de elevi de gimnaziu din Timișoara și din şcolile din comunităţile din preajma Munţilor Ţarcu, respectiv Teregova, Armeniş, Măru și Zăvoi.
Elevii au învățat despre plantele și animalele care trăiesc în Situl Natura 2000 Munții Țarcu prin drumeții pe traseele ce pornesc din Poiana Mărului. Tot în această perioadă au participat la recondiționarea traseului tematic „La mesteceni”, realizat de rangerii juniori implicați în ediția din 2014 a proiectului.
Participanţii la această tabără au studiat prin activități practice și măsurători proprietățile aerului și apei în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, comparativ cu cele din Timișoara, unde deja au avut loc o serie de măsurători. În acest scop au folosit o stație de monitorizare a aerului creată de elevi de la Liceul Teoretic „Babel” din Timișoara, în cadrul atelierelor de programare organizate în proiect, unde au conectat la plăcuțe Arduino senzori specifici pentru măsurarea diferitor parametri ai aerului, printre care temperatură, umiditate, CO2, PM sau substanțe volatile.
Elevii au învățat și despre biodiverstitatea din zona Munților Țarcu prin jocuri pregătite de către voluntari, au învățat să se orienteze pe teren folosind busola și semnele naturii, au participat la ateliere de tir cu arcul, cățărare și tiroliană, supraviețuire în sălbăticie și creativitate.
Participarea elevilor la toate activitățile taberei a fost gratuită în proiectul „Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu”, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.
Partenerii implicaţi în implementarea proiectului „Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munţii Ţarcu” au fost Asociația Părinți în Dialog din Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, Primăria Zăvoi şi şcolile din localităţile Teregova, Armeniş, Zăvoi și Măru.
Mădălina DOMAN