Piaţa Gugulanilor din Caransebeş se deschide miercuri!



În şedinţa de luni, 6 aprilie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat o măsură suplimentară pentru limitarea răspândirii COVID-19. Astfel, primarii unităţilor administrativ-teritoriale, împreună cu administratorii pieţelor agroalimentare au obligaţia de a organiza activitatea de vânzare astfel în cât să se păstreze o distanţă socială între producătorii agricoli, comercianţi şi cumpărători. Comercianţii şi producătorii agricoli aflaţi în pieţele agroalimentare sunt obligaţi să adopte măsuri de protecţie împotriva răspândirii COVID-19, respectiv să poarte mănuşi şi măşti.
În acest sens, în ceea ce priveşte Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, închisă în ultima decadă a lunii martie printr-o hotărâre a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, aceasta se va deschide miercuri, 8 aprilie. Vor exista însă câteva măsuri suplimentare, printre acestea numărându-se programul de funcţionare, care va fi redus tocmai pentru a da răgaz angajaţilor să dezinfecteze spaţiul, astfel că cei interesaţi să-şi facă cumpărăturile pot veni la piaţă de luni până vineri între orele 8-17, sâmbăta de la 8 la 15, duminica fiind închis. Administraţia pieţei face un apel către cetăţeni ca, între orele 11-13, să dea prioritate la cumpărături persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani.
În paralel, îşi va continua activitatea şi Piaţa Virtuală de pe Facebook, unde cumpărătorii care nu vor să se deplaseze în spaţiul comercial pot face comenzi on-line.
Ovidiu DUMA