Muntele Mic, „muşcat” de Scorpioni


Timp de 11 zile, așa cum se întâmplă în aproape fiecare iarnă, cercetașii Batalionului 32 Infanterie „Mircea” din Timișoara, supranumiți „Scorpionii Galbeni” după misiunile executate în Afganistan, s-au pregătit, fizic și psihic, în condiții extreme, într-o tabără instalată pe Muntele Mic.

În acest stagiu, plutonul condus de comandantul George Mânecuță și-a perfecţionat deprinderile de luptă în condițiile grele pe timp de ger și zăpadă, în teren muntos-împădurit. Modul de procurare a hranei de origine animală, confecţionarea diferitelor tipuri de adăposturi sau deplasarea pe timp cu vizibilitate redusă în cadrul scenariilor tactice create de comandantul de pluton au fost doar câteva din reperele exercițiilor de instrucție pe care le-a executat Plutonul Cercetare din Batalionul 32 Infanterie. Sosit în tabăra de pe Muntele Mic pentru a verifica nivelul cunoştinţelor de supravieţuire, instrucţie pe schiuri şi aplicaţii tactice în mediu ostil, deprinse de militari pe parcursul celor 11 zile de instrucție, comandantul batalionului, lt.-col. Daniel Pop, s-a declarat mulţumit de activitatea desfăşurată de „Scorpionii Galbeni”.

Plutonul Cercetare din Batalionul 32 Infanterie „Mircea” din Timişoara este una dintre structurile de elită ale Armatei Române, fiind specializat în culegerea discretă, în câmpul de luptă, a informațiilor despre terenul operațiunii, numărul și dotarea militarilor din forțele adverse, precum și despre comunicațiile acestora cu propriile centre de comandă.

Bogdan NAUM