„Lumină” de Paşti, în Peştere


Cu doar câteva zile înainte de sărbătorirea Paştelui, atunci când se presupune că toţi ar trebui să fim mai buni, mai deschişi şi mai frumoşi sufleteşte, asupra familiei Cut, din Peştere, s-a abătut năpasta. Cei opt membri – doi părinţi, împreună cu şase copii, cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani – au fost pur şi simplu scoşi din casa în care stăteau, în localitatea Peştere, de proprietarul imobilului, pe motiv că acesta ar vrea să o vândă.

Aflând de cele întâmplate, Daniel Boambeş, primarul comunei Constantin Daicoviciu, de care aparţine satul Peştere, a identificat o nouă locuinţă, o casă cu trei camere, părăsită, şi a vorbit cu proprietarul acesteia, care şi-a dat acordul pentru ca familia nevoiaşă să se mute acolo. În plus, pentru ca familia să nu petreacă Sărbătorile Pascale sub cerul liber, casa fiind degradată, edilul a luat legătura cu o mai veche cunoştinţă a sa, Stelian Cornea, din Caransebeş, cel cunoscut până nu demult ca fiind „consilierul săracilor”, iar acesta a pus şi el umărul, aducând din municipiu, cu maşina proprie, ciment, rigips şi tinci, astfel încât, măcar pe moment, să poată fi recondiţionată măcar una din camerele noului cămin al celor opt oameni necăjiţi.

Bianca METEŞ