La Inspectoratul Şcolar, trei şefi din patru sunt din Caransebeş


În momentul de faţă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin are trei inspectori generali-adjuncţi. Această stare de lucruri este urmarea faptului că încercarea inspectorului şcolar general Nicolae Grindeanu de a-l înlocui din funcţie pe Paul Şuşoi (foto) nu a avut sorţi de izbândă, deoarece un Ordin al ministrului Educaţiei prevede ca toţi inspectorii adjuncţi din teritoriu să rămână pe poziţiile actuale. În aceste condiţii, în echipa de conducere a ISJ, în afara celor doi „secunzi”, Paul Şuşoi şi Rodica Vesa, a mai fost adusă zilele trecute şi Mihaela Basarab, cadru didactic la Liceul Tehnologic „Dacia” din Caransebeş. În anul 2010, ea a mai ocupat funcţia de inspector de Limbi moderne, iar acum va răspunde de zonele Caransebeş, Oţelu Roşu şi Băile Herculane.

„În urma discuţiilor purtate cu ceilalţi membri, am reuşit să distribuim în asemenea mod sarcinile echipei, încât ele să fie mai bine duse la bun sfârşit, fiecare avându-şi foarte clare atribuţiile de serviciu. Problemele legate de managementul la nivelul Inspectoratului şcolar au fost preluate de Rodica Vesa, cele privind inspecţia şcolară – de Paul Şuşoi, problemele legate de management, dar şi de inspecţia şcolară, şi în mod special de concursurile şcolare şi de admitere, au fost preluate de Mihaela Basarab”, a spus Nicolae Grindeanu, inspector-şef al ISJ Caraş-Severin.

Mădălina DOMAN