La Caransebeş, comunităţile marginalizate se instruiesc la Primărie


Zilele trecute a demarat o nouă etapă a proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș”. Astfel, adulții selectați în grupul-țintă sunt instruiți prin cursuri de formare profesională de 48 de ore pe săptămână, pentru a dobândi competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere.

Proiectul este implementat de Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Caransebeș, în parteneriat cu Asociația „Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare”, Episcopia Caransebeșului, Colegiul Național „Traian Doda” și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, are o valoare totală de 24 de milioane de lei, iar perioada de desfășurare este de 36 de luni, respectiv 14 august 2017-13 august 2020.

Proiectul „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș” este cofinanțat din Fondul Social European şi se adresează comunităţilor marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome. (M. Doman)