La Armeniş a fost inaugurat primul eco-hub rural la poalele Munților Țarcu



După trei ani pe șantier, WWF România a deschis Campusul WeWilder, un hub rural construit în întregime din lemn și cu ajutorul celor mai noi tehnologii, sub semnul sustenabilității. Campusul este amplasat în vecinătatea Armenișului, în cel mai împădurit județ al României, Caraș-Severin, locul unde acum 8 ani au fost eliberați primii zimbri în parteneriatul dintre WWF, Rewilding Europe și Primăria Armeniș. Într-o livadă de 1,5 hectare, campusul va fi punctul de plecare în experiențe de explorare a naturii și va găzdui întâlniri pentru echipe în căutarea de idei pentru viitor, într-o colaborare strânsă, alături de comunitatea locală.
Campusul este format dintr-o clădire principală, care poartă numele „Zâna”, și trei cabane tiny-house. „Zâna” are forma unei șuri cu un perete mare de sticlă, cu priveliște către dealurile Armenișului. Ea este acoperită de 17.600 de șindrile realizate manual de meșteri tradiționali, familia Popa din Albac, și de 140 mp de riflaj din fag termotratat și uleiat, un material rar folosit în finisaje de exterior, dar reprezentativ pentru judeţul nostru, „Ţara fagului”, realizat de Tecade. În interiorul „Zânei” se află o sală multifuncțională destinată întâlnirilor, colaborării și servirii mesei. La mansardă există o bibliotecă, un loc de relaxare, cu volume despre ecologie, hrană și construcții sustenabile curatoriate de la cea mai verde editură din România, „Seneca”. Ansamblul are o bucătărie comunitară, cu rolul de a crea produse din ingrediente locale ecologice. WeWilder va opera ca agenție de eco-turism pentru experiențe imersive în natură și va găzdui în incinta campusului programe transformaționale pentru organizații și echipe, prilej pentru a conecta cât mai multe dintre serviciile de ospitalitate ale localnicilor. Campusul va putea fi rezervat pentru co-working sau evenimente gastronomice și vacanțe individuale.
Fiecare căsuță este orientată către un punct cardinal, pentru a beneficia de experiențe diferite de lumină și peisaj: Munții Țarcu, peisajul agricol la scară mică al Armenișului sau dealurile cu pajiști și livezi. Căsuțele au un perete-cortină din sticlă, iar înăuntru, canapelele „transformer” permit o configurație de cameră dublă sau matrimonială, în funcție de oaspeți. Instalațiile sanitare sunt gândite astfel încât să consume un volum optim de apă, iar izolația termică permite un consum minim pentru încălzire pe timp de iarnă sau răcire pe timp de vară. Ele sunt acoperite cu șindrilă, pentru a respecta cultura tradițională și pentru a putea, în timp, să se piardă în peisaj, conform ideii de „arhitectură invizibilă” la care subscrie Campusul.
Printr-un soft opening, în luna septembrie, Campusul a găzduit deja întâlnirea liderilor de inovație din 10 ONG-uri globale, care au reflectat că „experiența a fost de neuitat. În sânul naturii, am putut comunica între noi ca o echipă să ajungem la cele mai bune idei, iar atenția pentru detalii și implicarea localnicilor în activitățile de aici este uluitoare”.
„333 de oameni au lucrat să ridicăm campusul. Unii sunt din Armeniș, unii au venit tocmai de la București, Iași sau Sighetu Marmației, chiar din alte țări, și au înfruntat arșița verii, ploile toamnei și argila dimprejur ca să ajungem azi aici. WeWilder este mărturia că fiecare dintre noi, de la societatea civilă și organizații de conservare a naturii, autorități sau companii care își doresc să lase moștenire o planetă sănătoasă pentru generațiile următoare, trebuie să inoveze, dar și să-și suflece mânecile pentru idealuri care sunt adesea pe hârtie. Suntem încrezători că prin acest cuib putem multiplica beneficiile de pe urma naturii pentru membrii comunității și generațiile următoare în comuna Armeniș și în regiune” a spus Oana Mondoc, inițiatoarea proiectului și Manager de Inovație și Dezvoltare Comunitară WWF.
La inaugurarea din 15-16 octombrie, cei care au contribuit la construirea campusului au sărbătorit sub un soare de octombrie cu plimbări cu biciclete electrice, atelier de descoperirea urmelor de animale și brunch pregătit de localnici.
„WWF a făcut un pas mare, în afara zonei de confort, în direcția de a co-crea o microeconomie alternativă și verde în jurul zimbrilor liberi, conlucrând cu membrii comunității. Doar prin implicarea tuturor, putem avea impact pe termen lung și putem forma mentalități alături de care munca de conservare să fie parte din identitatea comunităților locale. Modelul colaborativ și cu grijă pentru natură la fiecare pas, fie în construcții sau cum se servește masa, îl vom duce mai departe în alte zone din Romania și nu numai”, a declarat Orieta Hulea, CEO WWF Romania.
WeWilder a fost construit în regie proprie de către WWF România și a fost început mulțumită unei finanțări de 200.000 de dolari și sprijinul Fundației Flex. Investiția s-a cifrat la aproximativ 350.000 de euro, dintre care o parte au fost susținuți de WWF, o parte de către o investiție de la Rewilding Europe Capital, iar un procent semnificativ a fost oferit în natură de către companii vizionare precum Tehnica Schweiz, Festool, Rothoblaas, Welde, Romstal, Saint-Gobain Glass, Madrugada, Feydom, JDA Consult, WeMat Global, Prima Lighting, Velux și investiții private.
Campusul își propune să fie un exemplu în privința construcțiilor sustenabile din lemn, fără ciment, care pune în valoare practici tradiționale și materiale cu impact redus.
Bianca METEŞ