Get Adobe Flash player

Iubirea aproapelui, esenţa credinţei în Dumnezeu


Afirmaţia Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, că „Dumnezeu este iubire“ (I Ioan 4, 8;16), exprimă o realitate, vorbind de esenţa sau fiinţa lui Dumnezeu. În fiinţa Lui, Dumnezeu este dragoste şi, fiind întreit în Persoane, desigur că toate Trei sunt dragoste. Dumnezeu, în întreaga istorie a omenirii, Şi-a dovedit dragostea Sa: a creat lumea ca ea să-şi găsească fericirea alături de El, poartă mereu de grijă creaţiei în general şi omului în special chiar şi atunci când acesta poate nu merită, a trimis în lume pe Fiul Său „ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3,16). „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. Întru aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (I Ioan 4, 9-10).
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a împlinit planul de mântuire a omului tot din dragoste, căci de bunăvoie acceptă suferinţa în locul nostru pentru a ne împăca din nou cu Dumnezeu. Prin jertfa Sa, prin patimile şi moartea pe cruce, prin învierea şi înălţarea de-a dreapta Tatălui, Hristos inaugurează pentru întreaga omenire o nouă viaţă în care predomină o nouă relaţie a omului cu Dumnezeul care mântuieşte. Viaţa nouă care li s-a oferit oamenilor spre mântuire este cea creştină şi are pe Hristos în centrul ei. Specificul acestei noi vieţi cu Hristos este iubirea: „Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul” (I Ioan 4, 11).
De altfel, iubirea este esenţa creştinismului, fiind poruncită de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi cea dintâi poruncă. Iar cea de-a doua, la fel cu aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22,37-39).
Sfântul Apostol Ioan, cel supranumit „Evanghelistul iubirii“, ne arată că iubirea faţă de Dumnezeu nu poate fi concepută fără iubirea faţă de aproapele, ele fiind inseparabile: „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu, să iubească şi pe fratele său” (I Ioan 4, 20-21).
Potrivit credinţei creştine, orice om, indiferent de credinţă sau de starea lui morală, poartă în sine chipul lui Dumnezeu, chip în care îi este înscrisă menirea de a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu prin comuniunea cu El. Unii oameni se străduiesc să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu, dar alţii nu. Cu toate acestea, şi unii şi alţii nu încetează niciodată de a fi în legătură cu Dumnezeu, căci de la Dumnezeu la om pleacă în permanenţă fire de legătură care nu pot fi niciodată desfiinţate. Deci, chiar şi atunci când legătura nu porneşte şi de la om la Dumnezeu, legătura dintre Dumnezeu şi om rămâne în permanenţă, ceea ce înseamnă că prezenţa omului implică prezenţa Dumnezeirii Însăşi.
Dragostea faţă de aproapele este sufletul creştinismului, este seva de viaţă dătătoare care se revarsă din butucul viţei, din Hristos, în mlădiţele ei, în creştini, trupul tainic al Bisericii, al cărei cap este Hristos. Dar cum aproapele nostru este orice om, pe drept cuvânt se afirmă că esenţa creştinismului stă în iubirea faţă de Dumnezeu, care e în acelaşi timp iubire faţă de om.
Mântuitorul nu spune: precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să Mă iubiţi şi voi pe Mine, ci, precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi voi unul pe altul. Aceasta nu înseamnă că El nu vrea dragostea noastră, ci El exprimă marele adevăr deosebit de important pentru un creştin, că dragostea noastră pentru Dumnezeu trece prin aproapele. Iisus Hristos ne porunceşte să-L iubim în aproapele nostru, ceea ce înseamnă că numai prin aproapele ne putem apropia de Dumnezeu, pe calea cea sfântă a dragostei.
Pr. Virgil-Constantin VOINEA

Traducere