„Îmi doresc un medic de familie la Ezeriş”



Comuna Ezeriș e condusă, încă din anul 2000, de același primar, Ioan Rusu. El a fost până în 1996 consilier local, apoi, după decesul primarului în funcție, a ajuns viceprimar interimar.
Sătenii au fost cei care l-au convins să candideze. În 2000, când a câștigat primul mandat, a avut șase contracandidați, iar în 2004, doar trei. De atunci încoace, Ioan Rusu a candidat mereu singur pentru această funcție. Un noroc, poate, dar și o mare responsabilitate pe care și-a asumat-o.
„Greu e atunci când nu vrei să faci nimic și dai vina pe faptul că nu se poate face, că e prea complicat. În momentul în care vrei să faci ceva și te apuci de treabă, greul dispare, iar lucrurile devin posibile. Eu cred că cine merge în administrație trebuie să meargă din convingere, să aibă tot timpul în minte că «Nu există nu se poate!». Acum îmi doresc un medic de familie în comuna noastră. Avem Centru de Permanență ce funcționează la Soceni, dar eu cred că ar fi foarte mare nevoie la nivelul comunei de un medic de familie, căruia îi vom asigura toate condițiile, zic eu, de trai, ca și la oraș.
La nivelul comunei există un dispensar medical, care are un apartament compus din două camere, bucătărie, grup sanitar, apă, canal, telefonie, internet, televiziune, deci tot ce este necesar pentru un trai decent. Categoric gratuit, doar să vină să presteze serviciile medicale necesare cetățenilor din comuna Ezeriş”, a spus primarul Ioan Rusu, conform paginii oficiale a PNL Caraş-Severin.
Mădălina DOMAN