Horoscop


Berbec

Comunicarea cu persoana iubită evoluează armonios. Veţi avea posibilitatea să petreceţi clipe de neuitat, dar n-ar fi exclus nici să faceţi un drum în afara localităţii. Starea dv. generală este bună, sunteţi vioi şi plin de forţă interioară. Veţi munci mult pentru a face faţă tuturor sarcinilor de serviciu cu care vă confruntaţi, însă rezultatele vă vor satisface, chiar dacă vor veni cu oarecare întârziere.

Taur

Este posibil ca o rudă apropiată să aibă o realizare de care se va bucura întreaga familie. Veţi avea însă parte şi de o mulţime de evenimente care nu vă vor conveni câtuşi de puţin. Veţi trăi un sentiment de nelinişte şi de nesiguranţă în plan afectiv. Initiaţivele dv. vor putea fi duse la bun sfârşit graţie şi bunei capacităţi de concentrare de care daţi dovadă în această perioadă.

Gemeni

Gândiţi-vă de două ori înainte de a spune sau de a face ceva. La serviciu veţi avea o mulţime de situaţii de rezolvat şi nu vă va fi prea uşor. Inspiraţia vă va fi de un real folos în luarea deciziilor. Relaţia cu colegii va fi ceva mai puţin comodă. Vă petreceţi week-end-ul înconjurat de lume, pentru că simţiţi nevoia să vă debarasaţi de stresul acumulat peste săptămână.

Rac

Aţi dori să vă consolidaţi relaţia de suflet, dar pentru asta ar trebui să încercaţi să fiţi ceva mai conciliant. Mai ales cei căsătoriţi vor avea o perioadă deosebit de agitată. Pe cât posibil, evitaţi să vă implicaţi în activităţi riscante, deoarece puteţi avea tot felul de surprise mai puţin plăcute. Implicarea în activităţi intelectuale vă va ajuta să vă găsiţi mai uşor echilibrul interior.

Leu

Aţi putea primi o ofertă de colaborare care, cel puţin deocamdată, se va dovedi avantajoasă. Cineva din familie v-ar putea da o mână de ajutor pentru a rezolva mai uşor unele chestiuni profesionale. Farmecul personal şi intuiţia vă vor face remarcat şi apreciat de persoanele de sex opus. Aţi putea face o cucerire, dar nu vor lipsi nici ocaziile de a vă consolida o eventuală relaţie mai veche.

Fecioară

Impulsivitatea de care daţi dovadă în această perioadă vă poate aduce serioase neînţelegeri cu rudele apropiate şi nu numai. În plan sentimental, situaţia va fi relaxată. Farmecul personal vă va permite să rezolvaţi câteva probleme considerate până acum delicate. Vi se vor face complimente. Starea generală nu este foarte bună. Din fericire, colegii vor fi de partea dv. Iniţiativele vor fi avantajoase.

Balanţă

În această perioadă va trebui să acordaţi mai multă atenţie sănătăţii. Sunt posibile probleme pe fond nervos. În plan familial, n-ar fi exclus să fie nevoie să reveniţi asupra unei activităţi pe care nu aţi finalizat-o la vreme. Tot ce veţi demara acum se va finaliza cu oarecare întârziere. Dacă aveţi de rezolvat o problemă de serviciu, cu siguranţă până la urmă rezultatul vă va satisface.

Scorpion

Sunteţi mai optimist, mai încrezător şi, în felul acesta, reuşiţi să influenţaţi parcă şi evenimentele. În relaţia cu partenerul de suflet vor exista diverse controverse pe teme financiare. Nu încercaţi să rezolvaţi ceva deosebit, deoarece nu veţi reuşi mai nimic. Relaţia cu superiorii ierarhici va fi destul de tensionată, în ciuda faptului că aceştia vă apreciază din toate punctele de vedere.

Săgetator

Din punct de vedere mental, aveţi reacţii prompte, ceea ce vă va fi de un real folos. Va trebui să fiţi foarte atent şi să nu vă implicaţi în activităţi la limita legalităţii, deoarece aţi putea avea probleme serioase. N-ar fi exclus ca o cunoştinţă să vă bârfească, în schimb, calităţile dv. vor fi apreciate de cine trebuie, iar starea de iritare ce v-a caracterizat în ultimul timp se va diminua.

Capricorn

N-ar fi exclus ca persoana iubită să aibă unele neplăceri. Totuşi, relaţia dintre voi va evolua mulţumitor pe tot parcursul săptămânii. Sunteţi cam agitaţi, aşa că încercaţi să vă găsiţi ceva mai mult timp pentru odihnă şi mai ales nu vă implicaţi în mai multe activităţi deodată. Sunteţi hotărât să vă puneţi în practică toate proiectele, dar ar fi bine să vă gândiţi de două ori înainte de a lua o decizie.

Vărsător

Traversaţi o perioadă excelentă din punct de vedere sentimental. Veţi avea ocazia să faceţi o cucerire, dar şi să vă consolidaţi relaţia cu fiinţă iubită. Vă simţiţi, în schimb, lipsit de forţă şi ar trebui să nu vă implicaţi în prea multe activităţi fizice. Unele surprize se vor ivi în ceea ce priveşte situaţia dv. materială. Veţi avea de făcut cheltuieli peste aşteptări sau se va ivi ocazia unei investiţii în cămin.

Peşti

Vă lipseşte sentimentul că sunteţi acolo unde trebuie, atunci când trebuie. Arătaţi-vă simţul umorului la serviciu, iar în rest nu discutaţi despre problemele care vă frământă. Nu vă lăsaţi antrenat de către prieteni în activităţi aventuroase, care vă destabilizează viaţa. Chiar dacă poate veţi deranja unele persoane pe care nu le puteţi evita, trebuie să vă gândiţi în primul rând la interesele dv.