Horoscop


Berbec

Veţi fi mai cufundat în propriile probleme ca de obicei, dar, cum şansele ca totul să se rezolve în favoarea dv. sunt mari, nu aveţi motive să fiţi îngrijorat. La serviciu veţi putea finaliza un proiect complicat, la care veţi colabora cu mai mulţi colegi. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, încercaţi pe cât posibil să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu şi totul va fi bine.

Taur

Comunicarea cu cei din jur va evolua cât se poate de bine, acest lucru permiţându-vă să găsiţi persoane dornice să vă sprijine. În ceea ce priveşte serviciul, aţi putea să vă implicaţi în rezolvarea unei sarcini mai deosebite. N-ar fi exclus să vă implicaţi într-o combinaţie din care să câştigaţi bani frumoşi. Din punct de vedere sentimental, situaţia generală se îmbunătăţeşte.

Gemeni

Veţi munci destul de mult şi vă va deranja faptul că şefii nu par să vă observe meritele. Relaţia cu colegii este bună şi faptul că puteţi miza pe sprijinul lor vă face să vă implicaţi în chestiuni delicate. Vă veţi remarca într-un grup mai mare, ocazie cu care vi se vor face propuneri interesante. Dialogul cu persoanele de sex opus vă va ajuta să vă echilibraţi starea psihoafectivă.

Rac

Pretenţiile dv. sunt exagerate şi asta poate genera neînţelegeri în relaţia cu partenerul de viaţă. Dacă doriţi o discuţie lămuritoare, ar trebui să daţi dovadă în primul rând de calm şi stăpânire de sine. Atmosfera la serviciu va fi plăcută, aşa că eforturile pe care le veţi face nu vă vor obosi. Intuiţia v-ar putea ajuta să luaţi o decizie care îşi va demonstra eficienţa în scurt timp.

Leu

Energia dv. va fi la limita superioară, dar veţi avea dificultăţi în a o canaliza spre un scop concret. Starea de iritare ce vă caracterizează în ultimul timp v-ar putea determina să vă certaţi cu un coleg. Alături de partenerul de viaţă veţi pune la punct unele proiecte de interes comun. Pe cât posibil, nu vă lăsaţi influenţat de comentariile unor persoane răutăcioase.

Fecioară

Reuşiţi să fiţi pe fază în tot ceea ce se întâmplă, atât la serviciu, cât şi în viaţa dv. personală. Dacă aveţi de luat decizii importante, prudenţa va trebui pusă pe primul plan, deoarece se pot ivi tot felul de încurcături. O mare parte din atenţia dv. se va îndrepta, în această perioadă, spre problemele băneşti. Aveţi mari şanse să obţineţi unele câştiguri din colaborări.

Balanţă

Chiar dacă vi se pare că numai dv. aveţi dreptate, nu trebuie să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu şefii. Proiectele pot fi puse în practică oricum, aşa că o atitudine mai cerebrală nu ar face decât să vă ajute. Situaţia financiară s-ar putea îmbunătăţi datorită unor activităţi extraprofesionale. Va fi agitaţie în familie, pentru că un membru va avea probleme de sănătate.

Scorpion

Nu sunteţi într-o formă nemaipomenită, aşa că nu trebuie să vă implicaţi în activităţi mari consumatoare de energie. În cazul în care aveţi o suferinţă cronică, aceasta poate reveni în actualitate. Veţi avea o ieşire care ar putea tensiona relaţia cu persoana iubită. N-ar fi exclus, însă, nici să faceţi ceva cheltuieli pentru divertisment. Evitaţi discuţiile pe teme financiare!

Săgetator

Calităţile dv. vor ieşi în evidenţă, în timp ce popularitatea în rândul persoanelor de sex opus creşte. Vă veţi bucura de o relaţie bună cu şefii, aşa că, dacă aveţi nevoie de sprijinul lor, conjunctura astrală vă va avantaja. Este posibil să vi se repartizeze sarcini noi, semn că vă faceţi remarcat datorită calităţilor dv. Momentele petrecute în compania celor apropiaţi vă vor remonta.

Capricorn

Sunteţi mai impulsiv şi aveţi tendinţa de a vă implica în tot felul de acţiuni fără să vă gândiţi prea mult. Sentimentele dv. vor fi mai profunde şi, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi nervozitatea, veţi avea ocazia să vă consolidaţi relaţia. Este bine să ştiţi că va trebui să faceţi faţă unor situaţii mai dificile săptămâna viitoare. Partenerul ar putea avea o realizare care vă va bucura.

Vărsător

În această perioadă dispuneţi de un exces de energie fizică, pe care vi-l puteţi distribui spre domenii dintre cele mai diverse. Sunteţi foarte interesat de tot ce se întâmplă la serviciu, dar nu reuşiţi să vă concentraţi în detaliu la ce aveţi de făcut. Ar fi bine dacă aţi apela la sprijinul celor apropiaţi, măcar pentru a vă sfătui în privinţa deciziilor pe care urmează să le luaţi.

Peşti

Daţi dovadă de mai multă conştiinciozitate decât în mod obişnuit, ceea ce va atrage aprecierile colegilor de serviciu. De drumuri nu veţi scăpa, dar nu are de ce să vă deranjeze, căci veţi avea ocazia să rezolvaţi şi o problemă personală. Dacă sunteţi implicat într-o relaţie stabilă, este posibil să vă confruntaţi cu situaţii dificile, ceea ce vă va afecta într-o bună măsură şi cariera profesională.