Horoscop



Berbec
Cineva din familie are nevoie de sprijinul dv. într-o problemă delicată. Va trebui să vă implicaţi în tot felul de activităţi, ceea ce nu vă surâde, dar nici nu este cazul să comentaţi. Pe colaboratori nu vă puteţi baza prea mult, aşa că pregătiţi-vă să faceţi totul de unul singur. În ceea ce priveşte relaţia sentimentală, aceasta merge suficient de bine pentru a compensa neplăcerile cotidiene.
Taur
Relaţia cu persoana iubită are şanse de a se îmbunătăţi, cu condiţia să nu daţi curs impulsivităţii verbale. La locul de muncă, veţi avea parte de o sarcină mai dificilă, pe care sunt şanse să o finalizaţi cu bine. În general, relaţia cu colegii vă va avantaja în această perioadă, indiferent că este vorba de serviciu sau de divertisment. În privinţa speculaţiilor financiare, ar fi bine să nu riscaţi nimic.
Gemeni
Capacitatea dv. de concentrare va atinge un maxim, iar deciziile pe care le veţi lua în aceste zile îşi vor demonstra în scurt timp eficienţa. Colegii, dar şi partenerul vă vor susţine în tot ce doriţi să întreprindeţi, şi acest lucru vă va da un plus de încredere. Colaborările se vor dovedi deosebit de avantajoase, iar iniţiativele în acest domeniu îşi vor arăta în scurt timp roadele.
Rac
Capacităţile mentale vor atinge un maxim în această perioadă, astfel încât veţi reuşi să găsiţi soluţii la cele mai dificile dintre problemele cu care vă confruntaţi. La serviciu, doriţi să vă afirmaţi cu orice preţ, şi acest lucru vă poate crea mici neînţelegeri cu colegii. Şefii vă vor aprecia iniţiativele şi n-ar fi exclus să mai apeleze şi altă dată la sugestiile dv.
Leu
Colaborările vă vor avantaja într-o bună măsură, dar ar fi bine să nu vă grăbiţi să acceptaţi chiar orice propunere care vi se va face. Veţi avea posibilitatea să puneţi la punct un proiect important, poate o lucrare la serviciu. Traversaţi o perioadă în care, în familie, vor avea loc câteva evenimente care vă vor suprasolicita, dar cărora, în cele din urmă, le veţi face faţă cu bine.
Fecioară
Nu vă vor ieşi toate aşa cum doriţi, dar acest lucru nu vă va deranja prea tare. Veţi avea unele discuţii constructive cu partenerul, referitoare la programul pentru timpul liber. Până la urmă, veţi reuşi să-l convingeţi să vă accepte punctele de vedere. În cazul în care intenţionaţi să faceţi o investiţie de mai mare anvergură, gândiţi-vă mai întâi la ceea ce implică acest lucru pentru viitor.
Balanţă
Momentele de relaxare vă vor prinde bine, căci vă vor permite să depăşiţi mai uşor agitaţia cotidiană, ce pare a nu se mai termina. Veţi avea o discuţie cu o rudă, în urma căreia vor apărea câteva semne de întrebare. Aveţi nevoie de timp pentru a vă pune gândurile în ordine. Spre sfârşitul intervalului, sunteţi irascibil şi riscaţi să stricaţi relaţiile cu unii colaboratori.
Scorpion
Energia fizică nu este la nivelul obişnuit, aşa că n-ar fi rău să vă rezervaţi mai mult timp pentru odihnă. Acordaţi ceva mai multă atenţie sănătăţii. Răbdarea şi perseverenţa se cer a fi puse pe primul plan, căci proiectele pe care vi le-aţi făcut nu prea au sorţi de izbândă. Nu aveţi însă niciun motiv să vă impacientaţi, căci aveţi timp suficient la dispoziţie.
Săgetător
Aţi putea avea o realizare mai deosebită în plan sentimental; fiţi atent, căci beneficiaţi de o şansă care nu se ştie când va mai apărea. Veţi primi nişte bani de la o rudă, cărora le veţi găsi repede o utilizare. De activităţile gospodăreşti nu prea aveţi şanse să scăpaţi, oricât de mult v-aţi dori-o, însă eficienţa de care daţi dovadă vă va permite să le finalizaţi cu rapiditate.
Capricorn
Împreună cu familia, plănuiţi să mai schimbaţi câte ceva în cămin. Nu este cazul să fiţi stresat, pentru că lucrurile vor ieşi aşa cum vă doriţi. De energie nu duceţi lipsă, aşa că nu este o problemă dacă aveţi de gând să vă implicaţi într-o activitate mai deosebită şi, în plus, veţi beneficia de sprijinul partenerului. Dificultăţile din relaţiile de la serviciu vă vor afecta, parţial, randamentul.
Vărsător
În anturajul apropiat este posibil să apară discuţii în contradictoriu. În gospodărie aţi cam rămas în urmă cu activităţile, iar, în cazul în care doriţi să faceţi unele schimbări, puteţi miza pe sprijinul celorlalţi membri ai familiei. La serviciu, situaţia se anunţă liniştită, iar propunerile dv. vor fi încurajate de o persoană cu funcţie. Ar fi bine să rezolvaţi problemele cu partenerul, pe care le-aţi tot amânat.
Peşti
Este o săptămână bună pentru a vă ocupa mai mult de propria persoană. O scurtă ieşire împreună cu partenerul v-ar putea da ocazia să vă îmbunătăţiţi starea de spirit. Relaţia cu prietenii va fi pusă la încercare din cauza unor vorbe spuse la întâmplare, dar totul se va rezolva. Nu este cazul să vă pripiţi cu concluziile, mai bine lăsaţi timpul să-şi spună ultimul cuvânt.