Horoscop


Berbec

La începutul săptămânii s-ar putea să fiţi iritat din cauza neînţelegerilor cu un coleg, iar acest lucru vă predispune, de asemenea, la conflicte cu cei din familie. Discutaţi calm, pentru a ajunge la o concluzie comună. Nu încercaţi să vă folosiţi de punctele sensibile ale celor din jur pentru a vă atinge anumite scopuri. Fiţi cinstit şi vorbiţi deschis, în orice situaţie v-aţi afla.

Taur

Puteţi avea mici întârzieri legate de finalizarea anumitor activităţi, cauzate de evenimente neprevăzute. Trebuie să încercaţi să vă organizaţi timpul cât mai riguros şi să vă stabiliţi priorităţile, dacă nu vreţi să daţi greş. Nu vă puneţi mari speranţe într-o colaborare, ca să nu fiţi dezamăgit de rezultatele finale. Amânaţi deciziile importante şi păstraţi-vă calmul faţă de colegi.

Gemeni

Entuziasmul sentimental va creşte semnificativ în această perioadă. Timpul liber petrecut în compania persoanei iubite vă va da ocazia să vă consolidaţi relaţia cu aceasta. Veţi cheltui ceva bani împreună, dar acest lucru nu are de ce să vă deranjeze. Profitaţi de şansa din această săptămână şi demaraţi o colaborare pe termen lung.

Rac

Ar trebui să vă concentraţi asupra unor activităţi la care aţi cam rămas în urmă. Totuşi, în ansamblu, situaţia vă favorizează, aşa că nu este cazul să vă faceţi probleme. Neînţelegerile pe care le-aţi avut cu partenerul de viaţă s-ar putea ameliora, cu condiţia să daţi dovadă de mai multă înţelegere. Activităţile intelectuale vă dau ocazia să vă puneţi în evidenţă inteligenţa şi intuiţia.

Leu

Veţi avea mult de lucru, mai ales pe acasă. Discuţiile în contradictoriu cu rudele nu vor face decât să vă accentueze starea de iritare ce vă caracterizează în ultimele zile. Spre sfârşitul intervalului veţi avea ocazia să participaţi la o activitate socială, ceea ce vă va ajuta să vă relaxaţi. Partenerul de viaţă are unele probleme şi va avea nevoie de sprijinul dv. necondiţionat.   

Fecioară

Veţi avea o perioadă ceva mai lejeră, în care vor predomina activităţile de rutină. Este foarte posibil să vi se facă o ofertă aparent avantajoasă, dar nu este cazul să vă grăbiţi cu răspunsul. Încercaţi să vă faceţi un program în care să alternaţi eforturile cu odihna. Evitaţi să vă implicaţi în discuţii în contradictoriu, deoarece nu veţi reuşi decât să accentuaţi neînţelegerile din colectiv.  

Balanţă

Cineva aşteaptă veşti de la dv. şi este nemulţumit de întârziere. Un prieten vă va da nişte informaţii care vă convin; nu este însă oportun să le folosiţi acum. Succesul pe care vi-l doriţi este condiţionat de răbdare şi perseverenţă. Dialogul cu cei apropiaţi nu va avea rezultatele aşteptate, prin urmare ar fi bine să lăsaţi lucrurile aşa cum sunt, cel puţin deocamdată.

Scorpion

Nu vă puteţi plânge de lipsă de energie, dar aveţi tendinţa să vă implicaţi în prea multe activităţi şi nu mai reuşiţi să le şi finalizaţi. Unele dintre problemele cu care vă confruntaţi vi se par greu de depăşit, ceea ce vă face mai pesimist. O zi de odihnă vă va ajuta să vă puneţi pe picioare. În colectiv nu reuşiţi să vă manifestaţi, şi acest lucru vă nemulţumeşte.

Săgetător

Un prieten sau o persoană cunoscută v-ar putea atrage într-un proiect în afara serviciului, care vă va afecta programul de muncă, aşa că va trebui să faceţi câteva ore suplimentare. În relaţia cu persoana iubită este o perioadă anostă, lipsită de evenimente. Curajul şi încrederea sunt cuvintele-cheie pentru această săptămână şi este posibil să fiţi mai direct şi mai incisiv decât de obicei cu cei din jur.

Capricorn

Problemele pe care le întâmpinaţi la locul de muncă vă pot afecta considerabil sănătatea şi capacitatea de concentrare. Cineva apropiat încearcă din răsputeri să vă facă pe plac, însă s-ar putea să fie vorba numai de interes. O călătorie scurtă vă poate aduce nişte întâlniri-surpriză cu prietenii şi sunt şanse să aveţi parte de mai multă distracţie decât credeaţi. Situaţia financiară arată şi ea destul de bine.

Vărsător

Aveţi tendinţa de a vă implica în activităţi dintre cele mai diverse şi, cum energia fizică nu este la un nivel nemaipomenit, ar fi bine să o luaţi mai încetişor. Eficienţa în chestiunile profesionale nu poate fi contestată, dar dacă aţi mai pleca urechea din când în când şi la ce spun colegii, nu aţi avea decât de câştigat. Este foarte posibil să primiţi unele veşti care să vă bucure, de la un prieten vechi.

Peşti

Dorinţa de a vă implica în activităţi mai deosebite vă poate aduce în situaţia de a vă asuma riscuri inutile. Încercaţi să fiţi mai ponderat, altfel veţi face greşeli ce vă vor costa mult în viitorul apropiat. Situaţia materială se va îmbunătăţi într-o oarecare măsură. Posibil să vi se facă oferte de colaborare, care se vor dovedi cât se poate de avantajoase, însă totul trebuie studiat cu mare atenţie.