Horoscop


Berbec

Veţi fi mai cufundat în propriile probleme, dar, cum şansele ca totul să se rezolve în favoarea dv. sunt mari, nu aveţi motive să fiţi îngrijorat. La serviciu veţi putea finaliza un proiect mai complicat, la care veţi colabora cu mai mulţi colegi. În ceea ce priveşte relaţia cu persoana iubită, încercaţi pe cât posibil să nu vă implicaţi în discuţii în contradictoriu cu aceasta şi totul va fi bine.

Taur

Chestiunile profesionale vor fi prioritare şi pentru dv., căci este posibil să aibă loc schimbări în cadrul instituţiei la care lucraţi. N-ar fi exclus nici să vi se repartizeze noi responsabilităţi, semn că superiorii ierarhici vă apreciază eforturile. La sfârşitul săptămânii veţi avea parte de o surpriză extrem de plăcută. Sunteţi tentat să vă implicaţi în mai multe activităţi în acelaşi timp.

Gemeni

Activităţile intelectuale vă vor permite să vă puneţi în valoare capacităţile; în cazul în care veţi avea de dat un examen, rezultatele vor fi cel puţin mulţumitoare. La serviciu va fi mare agitaţie, căci va trebui să finalizaţi unele lucrări înainte de termen. Dacă veţi pleca la drum, este bine să ştiţi că şansa va fi de partea dv., mai ales în ceea ce priveşte chestiunile financiare.

Rac

Situaţia financiară va înregistra o îmbunătăţire, ceea ce vă va face mai optimist. Căminul va reprezenta un domeniu spre care se vor îndrepta în mod special interesul şi energia dv. Momentele petrecute în compania celor apropiaţi vă vor remonta. Este posibil ca o rudă apropiată să vă anunţe o realizare. S-ar putea să fiţi contactat de câţiva prieteni, cu care faceţi pregătiri pentru timpul liber.

Leu

Veţi manifesta o tendinţă spre impulsivitate, ceea ce vă poate aduce în situaţia de a avea conflicte cu cei apropiaţi. Va fi mare agitaţie în familie, pentru ca vor fi de pus la punct unele chestiuni de interes comun. Ar fi bine să nu încercaţi să vă impuneţi punctele de vedere, mai ales că până la urmă lucrurile vor ieşi aşa cum vă doriţi. Şansa de a câştiga bani există, dar ea este legată de drumuri.

Fecioară

Activităţile sociale vor fi prioritare pentru această perioadă. Relaţia cu prietenii se va îmbunătăţi considerabil şi nu vor lipsi ocaziile de a petrece clipe excelente în compania acestora. Energia este sub nivelul obişnuit, aşa că nu este cazul să vă implicaţi în prea multe activităţi practice. Este bine să ştiţi că va trebui să faceţi faţă unor situaţii mai neobişnuite în această perioadă.

Balanţă

Capacitatea de concentrare va atinge un maximum, iar deciziile pe care le veţi lua în aceste zile îşi vor demonstra în scurt timp eficienţa. Colegii vă vor susţine în tot ce doriţi să întreprindeţi şi acest lucru vă va da un plus de încredere. Colaborările se vor dovedi deosebit de avantajoase, iar iniţiativele în orice domeniu vor avea bătaie lungă în timp.

Scorpion

Aţi putea cunoaşte o persoană care vă va fi de un real folos în viitorul apropiat. În familie, veţi avea de lămurit chestiuni importante, dar până la urmă veţi reuşi să ajungeţi la un consens. În a doua jumătate a intervalului veţi reuşi să vă relaxaţi şi să vă bucuraţi de timpul liber alături de cei dragi. Ceva bani vă vor intra în buzunar, permiţându-vă o mică nebunie.

Săgetător

În plan profesional, veţi avea unele mici realizări, care vă vor demonstra că nu aţi muncit degeaba în ultimul timp. Sfaturile rudelor apropiate se vor dovedi inspirate şi ar fi bine să ţineţi cont de ele. În această perioadă veţi avea de făcut faţă şi unor activităţi de rutină care vă vor cam plictisi, dar nu aveţi nicio şansă să le ocoliţi. Încercaţi să petreceţi mai mult timp în compania partenerului.

Capricorn

Persoana iubită va fi mai sensibilă, mai suspicioasă şi va trebui să fiţi foarte atent, căci orice vorbă spusă la întâmplare ar putea-o răni. În rest, veţi avea parte de tot felul de evenimente, care vă vor ţine în priză. La începutul intervalului, ar putea să apară unele discuţii legate de bani; intervenţia unui prieten vă va salva de la o dispută obositoare. În week-end veţi fi nevoit să vă schimbaţi programul.

Vărsător

Capacităţile dv. mentale vor atinge un maximum, astfel încât veţi reuşi să găsiţi soluţii la cele mai dificile dintre problemele cu care vă confruntaţi. La serviciu, doriţi să vă afirmaţi cu orice preţ şi acest lucru vă poate crea mici neînţelegeri cu colegii. Şefii vă vor aprecia iniţiativele şi n-ar fi exclus să-şi propună să mai apeleze şi altă dată la sugestiile dv.

Peşti
În această perioadă veţi face cheltuieli peste aşteptări în compania persoanei iubite. Contractele cu colaboratorii vă vor favoriza din toate punctele de vedere. Aţi putea primi o sumă de bani sau o propunere avantajoasă de la nişte prieteni mai vechi. Oricum, vor începe să se întrevadă soluţii de rezolvare a unor probleme financiare. O activitate începută de mai mult timp va fi finalizată.