Economiştii bucureşteni, în mediul de afaceri cărăşean


Inaugurarea noii hale de la AWS, obiectiv care va crea 1.500 de noi locuri de muncă la Caransebeş, i-a adus în Caraş-Severin pe Lucian Isar, ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, şi pe Dan Radu Ruşanu, membru al Comisiei Economice a Senatului României. Cei doi, însoţiţi de primarul Caransebeşului, Marcel Vela, s-au întâlnit, la Reşiţa, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri cărăşean şi cu şefi ai unor instituţii deconcentrate din judeţ. (S. Berger)

Inaugurarea, joi, 26 iulie, a noului obiectiv de la Caransebeş al AWS, componentă a Grupului Sumitomo Electric Bordnetze GmbH, respectiv Hala 3, investiţie care va crea în următorul an 1.500 de noi locuri de muncă, a făcut ca în Caraş-Severin să vină vicepreşedintele Senatului, Dan Radu Ruşanu, membru al Comisiei Economice a Camerei superioare a Parlamentului, un redutabil economist, şi tânărul ministru liberal, delegat pentru relaţia cu Mediul de afaceri, Lucian Isar. Acesta este un profesionist cu un masterat la Oxford şi cu experienţă în economia reală, ocupând, începând cu 2006, funcţiile de vicepreşedinte şi Head of Trading Unit la Citibank, iar apoi pe cele de director executiv al Departamentului de Pieţe Globale al Bancpost, fiind şi membru al Comitetului executiv al aceleaşi Bănci, iar, mai apoi, vicepreşedinte până în noiembrie 2008.

Însoţiţi de primarul municipiului Caransebeş, Marcel Vela, cei doi oaspeţi au participat, la Reşiţa, la o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Caraş-Severin şi cu şefi ai unor instituţii deconcentrate şi primari din localităţile judeţului, întâlnirea fiind moderată de vicepreşedintele Consiliului judeţean, Ionesie Ghiorghioni.

Printre subiectele abordate de Lucian Isar s-au numărat viziunea economică a Guvernului, ministrul vorbind şi despre faptul că se tinde spre o potenţială creştere economică, România fiind singura ţară din Uniunea Europeană care ar avea, în plină criză, un potenţial de creştere de 5-6 la sută. Un aspect pozitiv în acest sens ar fi acela că România are o migraţie tânără, care nu a apucat să prindă rădăcini în ţările de adopţie, şi care ar putea reveni în ţară, odată ce condiţiile s-ar îmbunătăţi. Isar a vorbit despre opt mari poli de creştere economică – printre care, din păcate, nu se numără şi Banatul – şi despre o prioritate a proiectelor economice ale Guvernului – energizarea investitorilor locali. Conform declaraţiilor lui Lucian Isar, Legea IMM-urilor, care va fi aprobată în curând, va fi una revoluţionară, pentru că va cuprinde elemente adoptate de statele dezvoltate din UE, inclusiv până în 2011.

La rândul său, reputatul economist Dan Radu Ruşanu a remarcat că actualul guvern are mulţi miniştri competenţi, care au lucrat în economia reală, şi că economicul ar trebui să primeze în faţa politicului, şi nu invers. Economistul liberal a remarcat că oamenii de afaceri români, spre deosebire de cei străini, au mari probleme în a angaja credite pentru afacerile lor, ceea ce nu e normal pentru dezvoltarea unei economii sănătoase.

Reprezentanţii mediului de afaceri cărăşean, printre care s-au numărat Ioan Popa, Vasile Armaşu, Sever Cotuna, dar şi primari din judeţ, au făcut cunoscute problemele care le îngreunează afacerile sau proiectele, probleme de ordin bancar, financiar, legislativ, şi care trebuie rezolvate.

Marcel Vela a remarcat că, deşi la televizor veştile sunt proaste, în Banatul de Munte încă 1.500 de oameni se vor alătura celor peste 2.000 care lucrează deja în industria componentelor auto de la AWS. „Noua Skoda Octavia, în integralitatea componentelor electrice, va fi produsă în România, aici, la Caransebeş, a spus primarul municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Cetăţenii din localităţile din preajma Caransebeşului au acum oportunitatea unor salarii sigure, reprezentând o forţă de muncă calificată, fapt care va atrage şi alţi investitori. USL a promovat deja un element important care va ajuta mediul de afaceri – încasarea TVA la plata facturii. Mai există însă şi alte idei pentru reducerea presiunii fiscale şi, aşa cum aţi văzut, profesionişti cu sunt domnii Ruşanu, Isar, dar şi alţii, vor elabora modificările legislative de care este nevoie”.

Sonia BERGER