DREPT LA REPLICĂ


Serviciul Public Salvamont, prin unul dintre angajaţii săi, Gheorghe Elade, protestează faţă de inadvertenţele publicate în articolul „Căutarea celor doi soţi dispăruţi în Munţii Ţarcu se va relua în câteva săptămâni”, din nr. 78 al săptămânalului „Caraş-Severinul în 7 zile”. „Declaraţiile făcute de Cornel Galescu în acest articol sunt departe de adevăr. Realitatea e că de la Clubul Montan Caransebeş numai el este singurul atestat ca salvamontist şi că Galescu a plecat pentru prima dată în căutarea celor doi tineri abia după şase-şapte zile după ce aceştia au fost daţi dispăruţi, adică după Crăciun, după ce noi îi căutaserăm încă din dimineaţa de 20 decembrie 2009. Mai mult, atunci când a plecat Cornel Galescu să-i caute, noi găsiserăm deja, în 23 decembrie, o mănuşă care le aparţinuse, şi în data de 26, o căciulă de-a lor. Coco vorbeşte frumos, dar nu a făcut nimic pentru cei doi. Noi n-am întrerupt căutările. De atunci, săptămânal, de două-trei ori reluăm tentativele de a-i găsi. Din păcate, stratul de zăpadă în căldările unde s-ar putea afla trupurile lor este încă foarte mare, depăşind 3-4 m, poate şi mai mult în unele locuri. Declaraţiile lui Coco Galescu au revoltat atât pe cei 3 angajaţi ai Serviciului Salvamont, dar şi pe numeroşii voluntari care ne ajută, pentru că aceştia, în astfel de cazuri, uită şi de familie şi de sărbători, în încercarea de a ajuta oamenii care întâmpină probleme pe munte. Adevărul-adevărat e că, de fapt, primii care au pornit în căutarea tinerilor au fost membrii Clubului Alternative din Timişoara, care au pornit căutările încă din seara fatidică, doar că, din cauza frigului (erau -25 de grade), a vântului care bătea cu 130-140 km/h şi a orei extrem de înaintate (era aproximativ ora 22.00), au fost nevoiţi să renunţe. Pe această cale anunţăm că acţiunile noastre de scotocire şi căutare vor continua până când vom reuşi să redăm familiilor trupurile celor doi tineri”.