De ce se teme Slatina-Timiş?


 Primarul comunei Slatina-Timiş, Gheorghe Roma, aflat la şedinţa Colegiului Prefectural, a tras un semnal de alarmă privind faptul că, în cazul unor ploi puternice, zeci de case din Slatina-Timiş ar putea fi luate de viitură, ca urmare a umflării pâraielor Slatina şi Bucoşniţa. Situaţia e cunoscută la nivelul Sistemului de Gospodărie a Apelor, dar se pare că, momentan, nu se poate face nimic pentru rezolvarea problemei. (B. Naum)

În cadrul unei recente şedinţe a Colegiului Prefectural Caraş-Severin, găzduită de Palatul Administrativ din Reşiţa, Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, a avertizat că, în cazul unor ploi mai puternice, care ar umfla apele pâraielor Slatina şi Bucoşniţa, zeci de case din Slatina-Timiş ar putea fi luate în orice moment de o viitură. Această situaţie, în care se află zeci de gospodării din comună, se datorează inundaţiilor din 2010, când malurile râului au fost afectate. „În acel an, inundaţiile au produs pagube de 50 de miliarde de lei, fiind afectate gospodării din Slatina-Timiş, Bucoşniţa şi Goleţ. Am depus documentaţia la Guvern şi ni s-au promis despăgubiri şi efectuarea de lucrări de regularizare. Banii nu au fost plătiţi nici până în prezent şi nici lucrările nu au fost efectuate”, a spus Roma.

Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin este la curent această situaţie, dar – spun reprezentanţii instituţiei –, anul acesta, locuitorii aflaţi în pericol au puţine şanse să facă faţă unor eventuale stihii ale naturii. Directorul S.G.A. Caraş-Severin, Vilhelm Szabo, a declarat că, în prezent, casele din Slatina-Timiş afectate de inundaţii în 2010 sunt în pericol să fie luate de ape, dar speră ca până la sfârşitul acestui an să fie alocaţi banii pentru studiul de fezabilitate, iar la anul să înceapă lucrările de regularizare, valoarea acestei investiţii fiind de aproximativ 16 milioane de lei.

Bogdan NAUM