Condamnări şi achitări la „Carol Davila” Caransebeş


Tribunalul Caraş-Severin a pronunţat recent sentinţa în dosarul diplomelor de asistent medical acordate la Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, cu punct de lucru la Caransebeş.

Potrivit rechizitoriului, la sfârşitul anului 2015, managerul şcolii, Eleonora Gavrilesc, a fost acuzată de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, de instigare la abuz în serviciu şi complicitate la abuz în serviciu. Ea a efectuat demersuri pentru promovarea în mod fraudulos a unei eleve care nu a frecventat cursurile Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” Caransebeş, de unde fusese exmatriculată, fiind transferată ulterior, în mod ilegal, la  Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”. De asemenea, Eleonora Gavrilesc a făcut presiuni asupra unor cadre didactice ale Şcolii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila“ Călan, să săvârşească fapte de natură penală (abuz în serviciu şi fals intelectual), constând în consemnarea fictivă a notelor, pe întreg anul şcolar 2014-2015, în catalogul anului III, specializarea ,,Asistent medical generalist“, obţinându-se un folos injust de către această persoană, reprezentat de obţinerea diplomei de certificare a competenţelor profesionale.

Ioan Pălean, juristul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, a fost trimis în judecată pentru  abuz în serviciu, conflict de interese şi  divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. De asemenea, s-a reţinut că Ion Păleanu, deşi era angajatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraș-Severin, avea încheiat un contract de prestări servicii cu Şcoala Postliceală Sanitară ,,Carol Davila“ Caransebeş, fiind remunerat lunar pentru serviciile prestate, iar în perioada mai-iunie 2015 a participat la luarea unei decizii şi întocmirea unor acte de către reprezentanţi ai instituţiei publice, obţinându-se un folos de către persoanele cu care se afla în relaţii contractuale, perioadă în care a furnizat şi informaţii nedestinate publicităţii, acestor persoane.     

Astfel, conform sentinţei pronunţate zilele trecute, managerul şcolii, Eleonora Gavrilesc, a fost condamnată la închisoare cu executarea pedepsei, judecătorii achitând-o pe pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu  şi de instigare la abuz în serviciu. Aceeaşi instanţă a condamnat-o pe inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu al funcţionarului care a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Ca pedeapsă accesorie, instanţa a interzis exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie publică, completul de judecată dispunând revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatei prin Sentinţa Penală Nr. 319/23/12.2013, pronunţată de Judecătoria Hunedoara, în Dosarul Nr. 1736/2013, definitivă prin Decizia Penală Nr. 466/07.01.2014, şi a dispus ca Eleonora Gavrilesc să execute pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare, aplicată prin aceasta, ea urmând să execute în total pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare. 

Elena Monda și Elena Roman, cadre didactice la Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”, au fost achitate pentru abuz în serviciu.

De asemenea, juristul Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Ioan Pălean, judecat pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, a fost şi el achitat. În schimb, instanţa l-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu al funcţionarului care a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicându-i pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale. Tot instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 4 ani, cu obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul să se supună unor măsuri. Instanţa a mai dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, şi îl obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei municipiului Reşiţa/AJOFM Caraş-Severin, pe o perioadă de 120 de zile.

Sentinţa Tribunalului Caraş-Severin nu a fost definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

 Bogdan NAUM